Se anunță un început de an 2020 extrem de agitat pentru șefii CNAIR.
Reziliat în 2013, controversatul contract cu firma Bechtel încă mai bântuie birourile Companiei Naționale de Infrastructură Rutieră. Ițele sunt întortocheate, iar descâlcirea lor ar putea provoca mici seisme prin anumite „reședințe”.
Până atunci, însă, ANAF caută să recupereze prejudiciul. Fiscul știe una și bună, că are de primit bani, și vrea să-i vadă cât mai repede intrați în conturi! Astfel, scrie G4Media, ANAF este pregătită să execute CNAIR pentru recuperarea prejudiciului de 526 de milioane de euro! A dat deja iama în conturile CNAIR, dar n-a scos de acolo decât 170 de milioane de lei, adică puțin peste 35 de milioane de euro.
Pentru specialiștii ANAF, contractul cu americanii de la Bechtel (derulat între 2003 și 2013) a însemnat o pagubă imensă pentru statul român: prejudiciul calculat de Ministerul de Finanțe este de uriaș 526 milioane euro! Acum, să plătească CNAIR, zice ANAF, adică tot noi, partea română, care am mai plătit o dată, dar pentru construcția unei autostrăzi, care s-a finalizat numai pe hârtie!
La momentul de față, CNAIR poartă negocieri cu MFP și ANAF pentru suspendarea executării silite a datoriei pănă la soluționarea proceselor deschise în instanță. Compania de Infrastructură a contestat raportul MFP. Dacă s-ar dispune mâine executarea silită, CNAIR ar intra automat în insolvență, căci 526 de milioane de euro înseamnă cam jumătate din bugetul pe anul 2019 al Companiei de Infrastructură!
- Interesant este faptul că raportul MFP arată cine sunt responsabili pentru prejudiciul adus bugetului de stat: „Directorii generali ai Companiei care au semnat contractul (n.n. – cu Bechtel), acordurile de modificare ale contractului și acordul de tranzacționare și încetare a contractului”.
Contractul pentru Autostrada Transilvania a fost semnat în 2003, în timpul guvernării lui Adrian Năstase. S-a reziliat în 2013, când premier era Victor Ponta.
Statul român se angaja să plătească firmei Bechtel suma de 2,247 miliarde euro pentru realizarea a 415 kilometri de autostradă între Brașov și Borș. Când s-a reziliat contractul, partea română achitase deja către Bechtel 1,469 miliarde euro (65,4% din valoarea inițială a contractului). Americanii au construit de acești bani 52 de kilometri de autostradă.