Acalmia crizei imigranților este doar aparentă: acordul UE – Turcia se fisurează prin toate părțile și stă să se prăbușească.
Liderii europeni prezintă înțelegerea UE – Turcia privind imigranții drept o mare realizare diplomatică, în măsură să stăvilească valul de refugiați și să le asigure acestora un tratament uman în grija Ankarei.
În realitate, acordul, în a cărui negociere s-a implicat Angela Merkel personal, a început să semene mai degrabă cu o bombă cu ceas.
Lipsa de voință politică de a implementa prevederile cheie ale acordului s-a dovedit a fi un adevărat „călcâi al lui Ahile”. Iar dacă liderii nu iau măsuri cât mai repede, consecințele vor fi grave, avertizează experții.
Gerald Knaus, director al think tank-ului European Stability Iniative, a declarat pentru Politico:
„Un eșec al acordului va avea consecințe grave asupra Greciei și va deveni o problemă spinoasă pentru Balcanii de Vest. Însă va fi o problemă și pentru Merkel, olandezi și alții care vor avea campanii electorale anul viitor.”
Knaus a publicat săptămâna trecută un raport șocant despre implementarea acordului de către UE, a cărui concluzie este că „eforturile actuale eșuează dramatic”. Dacă Europa nu acționează, insulele din Marea Egee ar putea deveni un „Nauru european”, avertizează el, făcând referire la mizeria care domnește pe insula din Pacific unde Australia își trimite imigranții.
Până acum, oficialii europeni refuză să recunoască existența vreunei probleme. Ei arată spre eforturile Turciei de a institui patrule la frontierele sale, ceea ce a dus la o scădere semnificativă a numărului de nou-sosiți în Grecia, de la circa 2000 de imigranți pe zi în ianuarie la circa 130 pe zi în prezent.
Comisia Europeană a anunțat săptămâna aceasta că a alocat 6,3 miliarde de euro pentru a ajuta refugiații din Turcia.
Comisarul European pentru Imigrație, Dimitris Avramopoulos, declara recent:
„Succesul abordării noastre comune din ultimele luni este esențial pentru succesul oricăror alte scopuri ale noastre.”
Însă aceste declarații optimiste sunt dezmințite de fisurile serioase pe care le are acordul și despre care arhitecții acestuia avertizează că se poate prăbuși.
În loc să asigure transferul imediat al imigranților care sosesc în Grecia înapoi în Turcia – un punct cheie al proiectului – acordul a dus la îngrămădirea a mii de refugiați pe insulele grecești, unde majoritatea trăiesc în tabere supraaglomerate, adesea în condiții mizere.
Și deși numărul nou-veniților s-a diminuat față de începutul anului, afluxul a început din nou să crească: media lunară s-a trimplat în comparație cu luna mai.
Problemele din Grecia sunt numeroase. Mai întâi, Greciei îi lipsește cadrul instituțional pentru a face față afluxului. După încheierea acordului cu Turcia, ritmul în care Grecia rezolvă cazurile de azil trebuia să se accelereze. Însă în realitate s-a încetinit.
Înainte de acord, autoritățile din Grecia rezolvau circa 80 de cereri de azil pe lună. În septembrie, au analizat doar 35, în ciuda restanțelor uriașe.
Experții în imigrație spun că problema este că Grecia pur și simplu nu este dotată pentru a face față numărului uriaș de cazuri cu care se confruntă. Europa a promis că va oferi asistență, însă până acum a trimis doar 40 de experți în imigrație.
În prezent, se află peste 14.000 de imigranți pe insulele grecești din Marea Egee și alte zeci de mii în partea continentală a țării.
Potrivit acordului UE – Turcia, Grecia are dreptul de a-i trimite înapoi pe sirieni și alți imigranți care vin din Turcia, imediat după ce au fost înregistrați și au fost audiați în legătură cu cererile lor de azil, dacă solicită.
Pentru fiecare sirian pe care îl ia înapoi, Ankara are dreptul de a trimite un alt refugiat sirian, dintre cei aflați deja în Turcia, în Europa.
Europa a sperat că, forțându-i pe refugiați să se întoarcă în Turcia, îi va descuraja astfel să mai traverseze Marea Egee, destructurând totodată rețelele de traficanți de carne vie.
Până acum, Grecia nu a trimis înapoi decât circa 600 din cei peste 14.000 de imigranți care au sosit în primele șase luni de după încheierea acordului. Majoritatea, dacă nu chiar toți dintre cei reîntorși, s-au înapoiat voluntar.
Nu acesta era mecanismul de descurajare la care experții se gândiseră pentru a-i opri pe imigranți să ia calea Europei.
Knaus declară:
„Am câștigat un răgaz de șase luni iar numărul a scăzut. Însă ceea ce cu adevărat îi oprește pe oameni să vină nu este frica de a-și risca viața, ci sentimentul că acțiunea lor este inutilă. Abia atunci numărul sosirilor va scădea dramatic.”
Principala dificultate de a realiza acest deziderat a fost că oficialii greci au refuzat să trimită refugiații înapoi în Turcia. Potrivit reglementărilor internaționale, refugiații pot fi trimiși doar în țări considerate sigure.
Deși parlamentul Greciei a desemnat Turcia ca „țară terță sigură”, oficialii care au realizat audierile de azil au avut o părere diferită, una asemănătoare cu evaluările organizațiilor pentru drepturile omului.
Grupuri cu precum Amnesty International sau Human Rights Watch semnalează cu regularitate abuzurile din Turcia asupra minorităților și a opoziției politice, ceea ce face ca mulți să susțină că țara să este potrivită pentru primirea refugiaților.
Raportul Comisiei Europene din septembrie privind stadiul de aplicare a acordului consemnează că, dintre miile de refugiați care au sosit în insulele grecești de când înțelegerea a intrat în vigoare, oficialii greci au acceptat ca numai 600 de refugiați sirieni să se poată întoarce în Siria, după ce au studiat cererile de azil.
Între timp, situația din insulele grecești devine din ce în ce mai grea, pe măsură ce solicitanții de azil sunt nevoiți să aștepte luni de zile numai pentru a fi înregistrați. Pe Lesbos, insula cu cel mai mare număr de imigranți, un incendiu a distrus recent cea mai mare parte a taberei Moria, după ce imigranți furioși au dat foc.
Pentru a detensiona situația, oficialii greci ar putea să mute o parte semnificativă dintre refugiații de pe insulă, pe continent. Însă exact acest lucru Germania și alte țări nordice nu-l doresc. Ideea menținerii imigranților pe insule și returnarea lor rapidă în Turcia este de a trimite un semnal altor potențiali refugiați să nu vină.
Cu cât imigranții stau mai mult în Europa, cu atât mai puțin probabil este să se reîntoarcă la casele lor.
În prezent, potrivit statisticilor Comisiei Europene, numai 30% dintre imigranții care pătrund ilegal în UE sunt returnați în țările de origine.
O altă îngrijoare majoră este determinată de faptul că, odată refugiații ajunși pe continent, aceștia se vor îndrepta spre nord, forțând frontierele aflate pe așa-numita Rută a Balcanilor.
Alte țări europene au promis că vor prelua circa 50.000 dintre imigranții aflați în Grecia, însă până acum au fost transferați doar vreo 4500.
Deși frontierele de pe Ruta Balcanilor au fost închise iar țările, de la Macedonia la Slovenia, au instituit controale severe, este foarte greu de crezut că ele ar putea face față în cazul unui nou aflux masiv.
Serbia, de exemplu, se confruntă cu o criză tot mai gravă la granița sa cu Ungaria, unde mii de refugiați care încearcă să ajungă în nordul Europei și-au improvizat o tabără.
Experții în imigrație susțin că acordul nu poate fi pe deplin implementat până când Turcia nu își îmbunătățește regimul drepturilor omului. Knaus susține că Europa ar trebui să implice Ankara mai mult și să folosească promisiunea de liberalizare a vizelor ca pârghie pentru ca Turcia să fie obligată la concesii.
Această promisiune, făcută de UE Turciei la încheierea acordului privind refugiații, și care ar trebui aplicată când Ankara va îndeplini condițiile, este însă privită cu reticență în multe țări. Partidele eurosceptice din Germania și Austria, de pildă, avertizează că ridicarea vizelor pentru cetățenii turci ar putea provoca une exod al kurzilor și al altora care suferă persecuții la ei acasă.
Și liderii de la Bruxelles sunt tot mai reticenți să ajungă la o înțelegere cu Erdogan privind vizele, pe măsură ce regimul acestuia devine tot mai autoritar.
O altă chestiune este dacă Turcia va accepta regulile jocului. În prezent, Erdogan este dornic să păstreze acordul în vigoare, mai ales datorită faptului că vrea relații bune cu Europa, din cauza interesului de a obține ridicarea vizelor. Ce s-ar întâmpla, însă, dacă Bruxelles-ul nu va accepta standarde mai scăzute în ceea ce privește condițiile pe care Ankara trebuie să le îndeplinească, mai ales în domeniul drepturilor omului?
Până acum, atenția Europei a părut că se concentrează pe Brexit și alte probleme mai vizibile. Complicațiile acordului cu Turcia ca și riscurile ca acesta să se prăbușească au trecut oarecum neobservate în ultima vreme.
În luna martie, liderii europeni erau disperați să încheie acordul pentru a putea prezenta progrese concrete în stăvilirea fluxului de imigranți. Însă nu a mai fost o prioritate pentru ei ca aceste progrese să funcționeze pe termen lung, observă analiștii.
Elizabeth Colett, directoare a think tank-ului Migration Policy Institute Europe, cu sediul la Bruxelles, declară:
„Imediat ce mesajul a dat rezultate, interesul pentru implementarea acordului a scăzut semnificativ. Oricine înțelege cum funcționează aceste lucruri știe că este nevoie de mult mai mult timp pentru a fi puse în practică.”