Premierul spaniol Mariano Rajoy a mizat pe organizarea unor alegeri anticipate rapide pentru a readuce ordinea în regiune. Nu a reuşit.
Separatiştii catalani şi-au păstrat majoritatea absolută în parlamentul regional în alegerile de joi, care au urmat unui referendum haotic, unei declaraţii de independenţă unilaterală şi unei intervenţii a Madridului pentru a prelua controlul.
Gruparea centristă şi pro-uniune Ciudadanos a obţinut o victorie cu gust amărui, care o proclamă cel mai mare grup parlamentar, dar nu îi permite să formeze guvernul, în vreme ce partidul fostului preşedinte regional Carles Puigdemont a devenit cea mai importantă forţă secesionistă.
Iată cinci concluzii despre aceste alegeri, trase de Politico:
1. O nouă victorie a forţelor pro-independenţă
Drama politică din ultimele luni nu a schimbat echilibrul între cei care vor ruperea de Spania şi cei care vor unitatea.
Cele trei partide secesioniste şi-au păstrat majoritatea, având un total de 70 de mandate, cu doar două mai puţine decât în urma precedentelor alegeri din 2015, suficiente pentru a forma un guvern.
Semnificativ este că şi-au păstrat cota de circa 48% în ciuda unei prezenţe record de 82% - demontând teoria că mai mulţi alegători ar favoriza forţele unioniste.
Cheia pentru formarea cabinetului va fi CUP (Candidatura de Unitad Popular), formaţiune separatistă radicală de stânga. Aceasta a declarat în campania electorală că va participa la guvernare dacă noul cabinet se va menţine pe linia de confruntare pe care secesioniştii au urmat-o şi până acum.
Înaintea votului, premierul Rajoy a avertizat partidele pro-independenţă că alte confruntări înseamnă încălcarea constituţiei: „Ei ştiu acum ce se întâmplă dacă fac ce nu trebuie făcut”.
2. Noaptea amară a Ciudadanos
Formaţiunea pro-unitate şi liberală a obţinut o victorie fără precedent. La unsprezece ani de când s-a înfiinţat pentru a combate naţionalismul catalan, Ciudadanos au devenit cea mai mare forţă politică regională, câştigând voturile celor care se opun independenţei şi beneficiind de „dezertările” masive de la Socialişti şi Populari.
Însă nu a fost suficient să îi împiedice pe separatişti să obţină majoritatea.
Liderul local al Ciudadanos, Ines Arrimadas a avut o campanie foarte puternică şi se anunţă un mare pericol pentru Mariano Rajoy.
3. Revenirea lui Puigdemont
Fostul preşedinte catalan Carles Puigdemont a reuşit o revenire surprinzătoare, ceea ce îl aduce în postura de a fi ales din nou lider al regiunii.
Însă pentru aceasta nu va fi suficient doar să convingă celelalte două forţe separatiste pentru a forma cabinetul, ci va trebui să evite să fie arestat la întoarcerea sa în Spania din auto-impusul exil în Belgia. El este acuzat de rebeliune, nesupunere şi deturnare de fonduri publice.
Performanţa electorală a acestui fost ziarist este remarcabilă: cu o lună în urmă, se afla pe poziţia a patra în sondaje.
4. Eşecul lui Rajoy
Liderul spaniol nu a reuşit să-şi atingă scopul de a-i împiedica pe separatişti să formeze majoritate şi va deveni ţinta atacurilor din toate părţile.
Stânga ca critica autoritarismul şi lipsa sa de concesii în chestiunea catalană, în vreme ce Dreapta îl va acuza că nu a intervenit mai devreme şi mai hotărât.
Mai mult, ramura locală a partidului său regional a obţinut un rezultat catastrofal, obţinând doar trei mandate, faţă de 11 în alegerile din 2015.
5. Perspective nesigure
Multe s-au petrecut în Catalonia din octombrie încoace: un referendum ilegal pentru independenţă marcat de brutalităţile poliţiei, o declaraţie unilaterală de independenţă care nu a fost aplicată – nici recunoscută de vreo altă ţară -, folosirea de către Rajoy a puterilor constituţionale excepţionale pentru a demite guvernul catalan şi o serie de acţiuni judiciare împotriva liderilor secesionişti, care l-au determinat pe Puigdemont să fugă din ţară.
Este neclar ce va urma. Poate fi potolită rebeliunea catalană prin negocieri şi acordarea unei autonomii mai mari? Sau măcar vor accepta cele două tabere să se aşeze la masa discuţiilor?
Bomba catalană continuă să ticăie.