Președintele Bolsonaro a provocat o furtună mediatică difuzând pe Twitter un video în care un bărbat urinează peste un altul în plină stradă.
Jair Bolsonaro a folosit acest exemplu șocant pentru a denunța derapajele carnavalurilor.
Materialul video a fost vizionat de marți seara de către peste 2,5 milioane de persoane. Ca de obicei, acestea s-au împărțit în două tabere; unii îi dau dreptate președintelui, alții îi cer demisia.
Pe înregistrarea de circa 40 de secunde, care, potrivit presei braziliene, ar fi fost realizată luni la Sao Paolo, trei bărbați dansează pe acoperișul unei stații de taximetre. Unul dintre ei, în ținută de sado-masochist, pare să-și introducă un degent în fund. Apoi își apleacă capul în fața altuia, care urinează pe părul său, iar „victima” mimeazî că se șamponează.
„Mă simt neplăcut să vă arăt acestea, dar trebuie ca adevărul să fie prezentat pentru ca populația să aibă cunoștință și să își poată defini prioritățile”, a afirmat șeful statului în mesajul care însoțește materialul video. „În așa ceva s-au transformat carnavalurile de stradă. Comentați și trageți singuri concluziile.”
Participanții la aceste carnavaluri, în special cel de la Rio, sunt persoane de stânga, adesea apropiate de comunitățile LGBT, critice la adresa președintelui de dreapta recent ales.