Bolojan, după ce a fost ales la șefia PNL: Românii ne vor judeca după acţiuni

Bolojan, după ce a fost ales la șefia PNL: Românii ne vor judeca după acţiuniIlie Bolojan. Sursa foto: captură video

Bolojan, după ce a fost ales la șefia PNL. După ce a fost ales în funcția de președinte al Partidului Național Liberal (PNL), în urma Congresului organizat la București, Ilie Bolojan a transmis un mesaj în care a subliniat importanța responsabilității pe care o presupune această funcție și a anunțat prioritățile pentru perioada următoare.

Bolojan, după ce a fost ales la șefia PNL

În centrul discursului său s-au aflat temele legate de eficiență administrativă, meritocrație în funcțiile publice și reconectarea partidului cu segmentele urbane, tinere și profesionale ale electoratului.

„Pentru mine este o onoare mare şi o responsabilitate şi mai mare”, a transmis Bolojan, care a punctat că românii vor evalua conducerea PNL „după acțiuni”, nu după declarații politice. El a identificat drept principale obstacole „promisiunile fără fundament, funcțiile obținute fără responsabilitate și câștigul nemeritat fără muncă”.

Ce planuri are

În plan intern, noul președinte liberal și-a propus reconstrucția unei identități politice coerente și credibile pentru PNL, cu un accent deosebit pe profesionalismul administrației și consolidarea echipelor de lucru.

Bolojan a amintit traseul său politic, de la consilier local într-un oraș mic, până la funcțiile de primar al municipiului Oradea și președinte de Consiliu Județean, sugerând astfel că experiența practică va sta la baza deciziilor sale viitoare.

La Congres au fost desemnați și cei patru vicepreședinți ai partidului: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veștea și Nicoleta Pauliuc. De asemenea, Dan Motreanu a fost numit secretar general al PNL.

Dan Motreanu

Dan Motreanu. Sursa foto: facebook / Dan Motreanu

Bolojan nu promite soluții spectaculoase

Ilie Bolojan a transmis un mesaj nu doar membrilor de partid, ci și cetățenilor, precizând că nu promite soluții spectaculoase, ci reforme concrete și funcționarea eficientă a statului. El a vorbit despre nevoia unor „reguli bune, profesionalism şi responsabilitate în funcţiile publice”, alături de o administrație care livrează rezultate.

În încheiere, liderul liberal a reiterat obiectivul de a moderniza România fără a pierde valorile fundamentale, exprimându-și convingerea că PNL poate deveni din nou o forță credibilă în politica românească: „Cred într-o Românie respectată oriunde în lume”.