Președintele CJ Constanța, Horia Țuțuianu, l-a întâmpinat pe Bogdan Trif ca pe cel mai de seamă oaspete al Delfinariului. Politicianul știe ce vrea. Nu se mulțumește doar cu extinderea Delfinariului. Cere finanțare și pentru construcția unui acvariu. Bogdan Trif i-ar da, însă, din răspunsul lui se degajă incertitudinea. “Anul viitor, nu știu dacă o să fiu aici, sau o să fiți cu alt ministru, dar o să vedem. Important  e că o să fiți aici și o să se semneze un nou contract de realizare a acestui acvariu modern care, cu siguranță, va fi un punct de atracție pentru turiști”, spune el, destul de nesigur. Este liniștit, protector, de Horia Țuțuianu: “Sper ca în anul viitor, sau în primăvara anului viitor, tot împreună să semnăm”.

Nesiguranța ministrului Turism răzbate și din răspunsurile călduțe pe  care le oferă întrebărilor, altele decât despre finanțările pentru care “avem bani”. Bogdan Trif se ferește să își exprime un punct de vedere referitor la data începerii cursurilor școlare. Pare că nu vrea să supere nici patronatele din Turism nici pe Viorica Dăncilă care a propus data de 16 septembrie, în timp ce Ecaterina Andronescu stabilise, încă din februarie, ca școala să înceapă în 9 septembrie. “Este important să găsim acea cale de mijloc în care să avantajăm ambele tabere. Este important să avem grijă și de elevii noștri dar totodată trebuie să protejăm și turismul și să îl dezvoltăm”, a fost răspunsul ministrului, care a refuzat să-și prezintă propriul punct de vedere.

La fel a ținut-o și cu propunerea privind impozitarea bacșișului, deși patronatele din turism ar fi vrut un răspuns calificat. “Este de discutat, am avut întâlniri și cu cei din mediul privat. S-a discutat și cu ministrul de finanțe. Urmează ca, într-un viitor cât mai apropiat, să cădem de comun acord și să luăm o decizie în sensul acesta” a scăldat-o Bogdan Trif. Și când am insistat, i-a scăpat o declarație care pare să confirme bănuiala în privința pierderii ministerului. “Dacă fiecare ne dăm cu părerea cum ar fi mai bine, pe persoană fizică, cu siguranță nu o să ajungem la nici un rezultat bun. E important să lucrăm ca o echipă. Eu, în perioada în care am fost ministru, m-am consultat întotdeauna înainte de a lua decizii”, a încheiat, încă, ministrul Turismului. Nu s-a corectat.

 

Extinderea Delfinariului din Constanța va fi realizată în următoarele 24 de luni. Președintele CJ Constanța. Horia Țuțuianu a explicat că în 2018 Delfinariul a avut peste 600.000 de vizitatori, cu 80% mai mulți decât  anii anteriori. Iar celor doi delfini li se vor alătura, la finalizarea extinderii, alte patru exemplare, potrivit președintelui CJC. Ținta pentru anul 2021 este de un milion de vizitatori la Delfinariul extins și modernizat și la microrezervația din incinta Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.

Te-ar putea interesa și: