EVZ: Cum ajutaţi femeile pentru tratamentul de fertilizare in vitro? Un proiect legislativ?
Bogdan Marinescu: Noi am încercat, şi facem eforturi în continuare. Aici, presiunile nu ar trebui să vină numai din partea noastră. La ora actuală, tratamentul infertilităţii a ieşit din sfera preocupărilor la Casa de Asigurări, la Ministerul Sănătăţii şi aşa mai departe. Aici nu discutăm numai de fertilizare in vitro, discutăm de toate procedurile medicale. Fertilizarea in vitro este etapa finală a procedurilor medicale de tratament al infertilităţii, vorbim aici de cupluri.

Ce s-a întâmplat cu această lege?

A existat o iniţiativă legislativă, am participat la şedinţe şi, la Camera Deputaţilor şi la Senat, ea a ajuns să fie promulgată, dar a fost returnată pentru câteva articole neconstituţionale. Legea s-a blocat, între timp s-a schimbat parlamentul şi au luat-o de la capăt.

Cât costă un tratament?
La noi costă 1.400 de euro, plus medicaţia. Dacă mergeţi în altă parte, preţurile sunt variabile. Medicamentele sunt în funcţie de răspunsul pacientei, 400, 600, 1.000 de euro. E un tratament costisitor.

Sunt riscante aceste tratamente?

Sunt efectuate strict sub control medical. Există la un moment dat, ca în orice terapie, posibilitatea unor incidente. Nu există nicio terapie care să fie total lipsită de risc. La fel se întâmplă şi cu o intervenţie chirurgicală.  

După Adriana Iliescu, au venit şi alte
femei în vârstă?
Da, le-am ajutat.

În celelalte ţări există o limită de vârstă.

Nu există stabilit prin lege nicăieri. Există nişte consensuri. Ideea este că, peste 45 de ani, rata de succes este mică şi, pentru că în afară procedurile sunt acoperite de Casa de Asigurări, ei nu vor să arunce banii pe fereastră.  

Femeile din România se află în topul
celor care fac avort.
Top este un fel de a zice. Programele de contracepţie funcţionează. Faptul că încă se apelează la avort este o lipsă de permanentă informare. Este exact aspectul legat de campania anticancer. Femeile vin acum şi mă întreabă dacă Papanicolau se poate recolta. Înainte alergam după ele, acum vin ele şi întreabă. Controlul periodic este esenţial în viaţa unei femei. Un asistent în facultate îmi spunea că o femeie care se respectă trebuie să aibă în grupul de persoane două cunoştinţe: un stomatolog să o facă să zâmbească frumos şi un ginecolog.

Cum se prezintă femeile la medic?

Depinde de comportamentul fiecăreia. Sunt femei care se prezintă normal, care sunt stresate, emoţionate, şi unele de-a dreptul agresive.

Care sunt cele mai mari bucurii pe care
le aveţi în această meserie?
Bucuria de a reuşi ceva şi necazul atunci când apar eşecurile. În orice meserie ai şi satisfacţii, ai şi eşecuri. De regulă, satisfacţiile se uită, eşecurile te urmăresc mult timp, poate toată viaţa.

Cum treceţi peste aceste eşecuri?
Eşti marcat de ele. Nu cum crede lumea, că noi trecem uşor mai departe. De aceea şi speranţa de viaţă la noi, ginecologii, este mai mică în rândul medicilor. De la 1 ianuarie până pe 31 decembrie, de la 7.00 dimineaţa până noaptea târziu, ai câte ceva de făcut, iar când ajungi acasă sună telefonul şi te cheamă iar la spital: ori că naşte, ori că este operată. Uşor nu este.

Primul eşec este cel mai greu?
Când eram în facultate, tatăl meu mi-a spus la un moment dat: „Ai să înţelegi ce înseamnă responsabilitatea de medic în momentul când o să-ţi moară primul pacient. Nu unul din salonul în care eşti şi tu, ci unul de care te-ai ocupat tu personal“. Aşa a fost. Lucrurile astea te urmăresc o viaţă.

Nu dispare?

Nu, pentru că în meseria noastră aceste eşecuri sunt foarte rare, iar atunci când apar te marchează pe viaţă. Chit că le poţi număra pe degetele de la o mână. Există discipline medicale, cum ar fi neurochirurgia de exemplu, chirurgia cardiovasculară, unde practic se vorbeşte de oameni salvaţi şi mai puţin de eşecuri chirurgicale.

Ce simţiţi când aduceţi pe lume un copil?
E una din marile bucurii. Naşterea unui copil este o bucurie a naturii, pentru că este o victorie a vieţii, care merge mai departe.

A fost diferit când a născut Andreea
Marin Bănică faţă de un pacient obişnuit?
Dv. ce credeţi? Ce era pe hol, iar când am ieşit din operaţie… eşti obligat să-mi spui, eşti obligat să mă duci să fac o poză chiar dacă ea nu vrea.

Copiii dv. au urmat medicina?

Băiatul meu este inginer, mi-a zis când avea 18 ani că se duce la medicină dacă îl dau la Ecologişti. I-am zis să pună mâna pe carte, să dea la stat şi să se ducă unde vrea el.

De ce aţi renunţat la politică?
Eu sunt un om de dialog. Din păcate, a ajuns politica un atac direct, iar asta nu-mi place. Mă oboseşte. N-am atacat pe nimeni niciodată, prefer să parez. Am considerat, toată viaţa, că dacă mă apăr câştig.

"
Procedura de fertilizare in vitro are o rată de succes în clinica noastră în jur de 35%, echivalentă cu rezultatele celor din străinătate. La noi costă 1.400 de euro plus medicaţia. E un tratament costisitor. " Bogdan Marinescu, medic


RECORD. Adriana Iliescu mamă la 67 de ani, după ce a fost fertilizată in vitro de Marinescu

PALMARES

„Dacă lipesc diplomele pe pereţi, nu mai am nevoie de tapet“

Aţi făcut sport în copilărie?
Mult. În liceu am jucat handbal, am fost coleg de generaţie cu Gicu Goran şi Mihai Marinescu, ulterior campioni mondiali, maeştri emeriţi ai sportului la handbal. Când am terminat liceul, ei s-au dus la IEFS, eu la Facultatea de Medicină, unde am jucat handbal în echipa medicinei. În paralel am făcut tir de performanţă, talere aruncate din turn, unde 20 de ani am fost component al echipei naţionale. Am şi eu titlul de maestru emerit al sportului, dar la talere. Am fost campion naţional, european şi am câştigat destule. Dacă lipesc diplomele pe pereţi, nu mai am nevoie de tapet.

La Olimpiadă aţi participat?

Acolo, nu. Asta a fost marea mea neîmplinire. Ar fi trebuit să merg la Olimpiada de la Moscova, unde aveam norma de calificare. A fost acea şedinţă memorabilă cu puţin timp înainte de Olimpiadă, când României i s-a cerut să participe la toate sporturile. Era boicotul făcut de americani, şi atunci erau multe discipline care ar fi rămas fără concurenţi. S-au sacrificat sporturile individuale. Trebuia să plecăm câte doi de la fiecare disciplină sportivă a tirului şi, în final, au plecat numai cinci. Ion Corneliu a câştigat medalia de aur la pistol viteză, iar la talere aruncate din turn a plecat Marin Toman, care a rămas în continuare şi campion mondial.

După Moscova, aţi continuat?

În anul 1980, am abandonat tirul pentru că începusem medicina.



Nu v-aţi gândit să rămâneţi în sport?

Am şi calificarea de antrenor, dar nu m-am gândit. Multă lume mă vedea rămânând în acest domeniu, dar s-a întâmplat să las sportul pentru medicină. Nu-mi pare rău.

Când v-aţi hotărât să urmaţi medicina?

Dintotdeauna, poate influenţat de tatăl meu, care era medic chirurg cardiovascular. Poate am fost atras de tot ce este nou şi nu este cunoscut. De prin clasele VII-VIII am avut în cap medicină, şi asta a rămas. Ca orice student, voiam chirurgie. Am ales partea de „moaşă“, obstetrica şi ginecologia, care are suficientă parte de chirurgie. Mă pasionează aspectele chirurgicale din specialitatea mea.  

Ce amintiri păstraţi de când aţi început
să profesaţi?
Sunt amintiri legate de persoane, de cazuri. Am ajuns la situaţia în care ajut să nască fete pe care cândva eu le-am adus pe lume. Vin şi-mi spun: „Ştiţi, eu m-am născut cu dv. sau soţul meu s-a născut cu dv.“. Aşa îmi dau seama câţi ani au trecut.

Vă mulţumesc pacienţii?

De foarte multe ori. Una din marile satisfacţii este atunci când mă plimb cu nepotul prin parc şi vine cineva să-mi prezinte băiatul, sau fetiţa, pe care l-am adus pe lume acum un an, patru ani. E un moment cu totul deosebit, care nu poate fi explicat şi nici povestit. E ceva aparte, de care avem parte noi, obstetricienii.

V-aţi moşit copiii sau nepotul?

Nepoţelul, am avut emoţii. A fost şi o situaţie de urgenţă, pentru că s-a născut înainte de termen, a avut problemele pe care le au toţii prematurii. Acum este un copil deştept, frumos. Are 4 ani.

Petreceţi timp cu cel mic?

Puţin. Şi el îmi zice: „Tataie, munceşti cam prea mult“.

"Din păcate, familia a fost sacrificată. De înţeles, mă înţeleg. Chestia cu sprijinitul e mai dificilă. (…) La 4 ani nepotul îmi zice: «Tataie, munceşti cam prea mult». " Bogdan Marinescu, medic

CV

Spitalul „Prof. Dr. Panait Sârbu“, a doua casă

>
Bogdan Marinescu s-a născut pe 29 noiembrie 1944.

>
A absolvit Liceul „Ion Luca Caragiale“, din Bucureşti, în 1962.

>
A urmat apoi cursurile Facultăţii de Medicină „Carol Davila“, până în 1968.

>
1968-1968 – Intern la Institutul de Geriatrie – Maternitatea Giuleşti (specialitatea obstetrică- ginecologie).

>
1969 – Intern la Spitalul Clinic Fundeni (specialitatea medicină internă).

>
1960-1980 – A făcut tir de performanţă, talere aruncate din turn.

>
1974-1980 – Medic principal la Catedra obstetrică-ginecologie Giuleşti.
 
> 1980-1983 – Medic primar la Spitalul Giuleşti, şef lucrări Catedra obstetrică- ginecologie Giuleşti.

>
1983 – până în prezent – Medic director, medic şef secţie la Spitalul Clinic Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu“.

>
1992-1996 – Deputat în Parlamentul României.

>
1996-2000 – Senator în Parlamentul României.

>
Preşedinte al Consiliului Naţional al Societăţii de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală.
 
> Este căsătorit şi are doi copii, Dragoş şi Ruxandra.