Multă lume se întreabă cât de bogat este în realitate președintele Statelor Unite. Acum, în baza declarațiilor fiscale depuse, avem răspunsul oficial.
Sute de milioane de dolari profit - asta rezultă din declarațiile fiscale depuse vineri de președintele Statelor Unite, Donald Trump. Nu mai puțin de 288 de milioane de dolari a câștigat liderul de la Casa albă, din afacerile pe care le deține. În această sumă sunt incluse și cele aproape 20 de milioane de dolari câștigate din clubul său din Bedminster, New Jersey, loc în care și-a petrecut un weekend după ce a devenit președinte, scrie CNN.
Cifrele rezultă dintr-o declarație de 98 de pagini semnată de Trump și făcută publică de Biroul Guvernamental pentru Etică. Declarația fiscală acoperă perioada dintre luna ianuarie 2016 și luna aprilie din 2017.
Trump a declarat că a câștigat peste 32 de milioane anul trecut din resortul său din Mar-a-Lago, Florida, loc pe care l-a folosit pentru o discuție cu liderul chinez Xi Jinping, în timpul căreia l-a informat, când mâncau tortul de ciocolată, asupra atacului cu rachete Tomahawk asupra unei ținte din Siria, ca pedeapsă pentru atacul cu arme chimice al președintelui Bashar Al-Assad.
Exclusivistul club de la Mar-a-Lago tocmai și-a dublat, anul trcut, prețurile de acces, și i-a adus lui Trump venituri în creștere cu aproape 7,5 milioane de dolari mai mult decât în exercițiul financiar anterior.
Hotelul de lux din capitala Washington i-a adus președintelui venituri de aproape 20 de milioane de dolari, dar îi aduce și probleme, opozanții politici și presa acuzând un posibil conflict de interese după ce aparatul de la Casa Albă a închiriat camere în clădire.
Cartea sa „Great Again: How to Fix Our Crippled America” (Mare din nou. Cum să reparăm America noastră distrusă) i-a adus venituri de milioane, și la fel concursul Miss Universe, de pe urma căruia a câștigat nu mai puțin de 11 milioane de dolari.
Donald Trump și-a vândut, în iunie 2016, deținerile de acțiuni, pentru a evita conflictul de interese, mai rezultă din declarația sa fiscală. Documentul prezintă și creditele luate de companiile deținute de președintele SUA, care ating câteva milioane de dolari.
Averea totală a liderului de la Casa Albă, potrivit declarației făcute pe când era doar candidat, depășește un miliard de dolari, dar Trump a refuzat să-și vândă afacerile înainte de a intra în funcție, deși experții în etică l-au sfătuit să facă acest lucru.