Bölöni, vizat de Genclerbirligi

Bölöni, vizat de Genclerbirligi

Ladislau Bölöni este dorit pe banca tehnică a echipei de fotbal Genclerbirligi. Potrivit site-ului oficial al grupării turce, oficialii formaţiei au început demersurile pentru a intra în contact cu Bölöni, relatează Mediafax.

„Echipa noastră, care vrea să înceapă noul sezon într-o formulă puternică, are în continuare discuţii pentru postul de antrenor.  După întrevederea cu olandezul De Mos, am început demersurile pentru a lua legătura cu românul Ladislau Bölöni. Tehnicianul  român, care se află la conducerea echipei Standard Liege, a fost ales cel mai bun antrenor al anului în Belgia”, scrie în comunicatul publicat pe site-ul grupării din Ankara.

Fostul selecţioner al României are o ofertă şi de la gruparea scoţiană Celtic Glasgow.

Rijkaard, la Galata

Fost antrenor al echipei FC  Barcelona, cu care a câştigat Liga Campionilor în 2006, olandezul Frank Rijkaard va fi noul tehnician al formaţiei Galatasaray Istanbul, informează AFP.

Rijkaard (47 de ani) îl va înlocui pe Bülent Korkmaz, care a demisionat marţi. Olandezul este aşteptat la Istanbul în curusl acestei zile.

Ne puteți urmări și pe Google News