Boeing, la un pas de dezastru. Cât a pierdut compania după ce s-a prăbușit al doilea avion 737 MAX

După ce Trump a anunțat menținerea la sol a avioanelor 737 MAX în Statele Unite, acțiunile compania Boeing au scăzut cu 3%. Ulterior, acțiunile și-au revenit la normal, semn că decizia de menținere la sol a aeronavelor a fost principala cauză pentru scăderea înregistrează, informează CNN.

Boeing este în picaj la burse după ce duminică s-a prăbușit al doilea avion 737 MAX, în doar cinci luni.

Ulterior, acțiunile au revenit la normal, semn că decizia de menținere la sol a aeronavelor a fost principalul motiv pentru scăderea înregistrată. Dar, deși ziua de miercuri a înregistrat o creștere ușoară, acțiunile companiei marchează o scădere de 10% de la prăbușire aeronavei Ethiopian Airlines, cauzând companiei o pierdere de peste 25 de miliarde de dolari din valoarea de piață, informează agerpres.ro 

Decizia Statelor Unite de a menține la sol aeronavele vine în urma a două accidente mortale petrecute în ultimele cinci luni, care au implicat aeronave 737 MAX. Un zbor al companiei Lion Air s-a prăbușit în Indonezia în octombrie, iar o aeronavă Ethiopian Airlines s-a prăbușit duminica aceasta. Ambele accidente s-au soldat fără supraviețuitori. Investigatorii sunt încă în căutarea cauzelor ambelor accidente.

O anchetă preliminară arată că piloții implicați în accidetul Lion Air au făcut eforturi pentru a redobândi controlul asupra aeronavei. Directorul general al Ethiopian Airlines a declarat că și piloții companiei sale au raportat probleme de control al avionului înainte de prăbușire.

Autoritățile aviatice globale au ordonat ca avioanele să fie menținute la sol în următoarele trei zile. Statele Unite au fost, în esență, ultimul stat care permitea avioanelor respective să zboare.

Boeing a declarat că rămâne încrezător în siguranța avioanelor, dar a recomandat de asemenea această menținere la sol din motive „de precauție și pentru a asigura călătorii de siguranța aeronavei”, potrivit unei declarații a companiei.

„Susținem acest pas proactiv”, a declarat Dennis Muilenburg, director executiv al companiei. „Facem tot ce putem pentru a înțelege cauza accidentelor, alături de anchetatori și urmărim să implementăm reformele necesare în materie de siguranță, pentru a ne asigura că acest lucru nu se va întâmpla din nou.”

Acțiunile celor trei companii aeriene americane care folosesc avioane Boeing - American Airlines, Southwest și United - au avut de suferit pentru scurt timp, apoi au trecut pe un teritoriu pozitiv. Este foarte posibil ca Boeing să despăgubească cei trei transportatori pentru pierderile suferite. Cele trei companii operează 67 de aeronave 737 MAX.

Boeing are o istorie în privința recompensării companiilor aeriene în cazul în care avioanele pe care le dețin sunt menținute la sol din cauza ordinelor privitoare la siguranță.

Miercuri, directorul companiei Norwegian Air a afirmat că va solicita răscumpărări financiare din partea Boeing pentru veniturile pierdute în urma menținerii la sol a 18 avioane 737Max 8.