Unul dintre oamenii care îi oferă protecție președintelui francez l-a numit pe acesta „bastard” și „idiot”, după ce Macron ar fi spus că gărzile sale de corp sunt analfabete.
Totul se pare că a fost o glumă din partea președintelui care, deși nu era de așteptat,a luat amploare, reușind să stârnească reacțiile verbale violente ale unuia dintre bodyguarzii săi. Totul s-a petrecut recent, în cadrul unei vizite în orașul Clermond-Ferrance. Ulterior, se pare că bodyguardul ar fi „gustat” gluma președintelui francez. Toată scena insultării acestuia a fost înregistrată video, pe una dintre camerele jurnaliștilor presei locale, în timp ce Macron oferea autografe unor copii de gimnaziu.
Cu toate acestea, înregistrarea video arată apropierea dintre președintele francez și bodyguarzii săi, iar toată povestea nu este decât o glumă mai nesărată a șefului statului francez.
Totul s-a întâmplat la scurt timp după ce președintele American Donald Trump a declarat, într-un interviu acordat lui Piers Morgan că a fost încântat de modul în care Emmanuel Macron „a scos covorul roșu” pentru a-l întâmpina în momentul vizitei sale în Franța.