Marți, fostul primar al New Yorkului, Bloomberg, care dorea să obțină victoria în cursa internă din partidul democrat pentru a putea ocupa locul de la Casa Albă în 2020, a anunţat renunţă, dat fiind faptul că la momentul actual, în cursă sunt prea mulți candidaț, transmite AFP.
„Cred că l-aş învinge pe Donald Trump în alegerile naţionale”, a afirmat în această declaraţie Michael Bloomberg, 77 de ani, clasat al nouălea cel mai bogat om din lume de revista Forbes.
„Măsor însă cu claritate şi dificultatea de a obţine învestitura democrată, deja foarte disputată cu 14 de candidaţi care s-au anunţat până în prezent”, a adăugat el.
„Opţiunea în faţa mea era clară”, a mai explicat cel care a fost timp de 12 ani primarul capitalei financiare a SUA. „Ar trebui să îmi petrec următorii doi ani vorbind despre ideile mele şi despre ce am făcut, ştiind că poate nu voi obţine niciodată învestitura democraţilor? Ori să îmi petrec următorii doi ani continuând munca pe care o desfăşor şi pe care o finanţez deja, despre care ştiu că poate produce rezultate veritabile, benefice pentru ţară?”, a continuat Michael Bloomberg.
„Îmi dau seama că prefer mai degrabă să fac decât să vorbesc. Şi am ajuns la concluzia că modalitatea cea mai bună pentru mine de a ajuta ţara este să îmi suflec mânecile şi să continui să lucrez”, a mai spus el.
Cu acelaşi prilej, miliardarul, foarte implicat în lupta împotriva schimbărilor climatice, a anunţat că îşi va dubla eforturile pentru climat, lansând o nouă iniţiativă „Beyond Carbon” (Dincolo de carbon) pentru a converti America la energiile curate şi pentru a întări controlul armelor de foc, o altă mare cauză a sa.
„Sper că aceia care m-au îndemnat să mă prezint, pentru a apăra valorile şi principiile care le sunt dragi, vor înţelege că decizia mea a fost ghidată de o singură întrebare: cum îmi pot servi cel mai bine ţara?”, a încheiat Michael Bloomberg, scrie Agerpres.