Președintele Donald Trump a scris, ieri, pe Twitter, că dacă nu se depășește blocajul financiar al agențiilor guvernamentale, declanșat în urma disputelor pe noul buget, republicanii ar trebui să finanțeze guvernul schimbând regulile Senatului.
Acțiunea ar avea nevoie de o supermajoritate. „Democrații vor doar ca imigranții ilegali să intre în țara noastră neverificați. Dacă blocajul continuă, republicanii ar trebui să meragă pe varianta de 51% (opțiunea nucleară) și să voteze bugetul real, pe termen lung”, a scris Trump pe Twitter. Finanțarea ministerelor și a agențiilor federale a expirat, sâmbătă, din cauza dezacordurilor dintre republicanii și democrații din Congres.
Republicanii, care au o majoritate slabă în Senat, au declarat că nu vor negocia pe tema imigrației, până când guvernul nu va funcționa din nou. Iar democrații spun că legea bugetului pe termen scurt trebuie să includă protecție pentru tinerii imigranți care au intrat în SUA când erau copii (așa-numiții „Visători”). Senatul s-a reunit iar, sâmbătă și duminică, pentru a continua dezbaterile, iar Casa Albă era în expectativă, pentru cazul în care se adoptă, totuși, un proiect de lege.
Ultimul blocaj parțial de acest tip a avut loc în 2013 și a durat 16 zile. Este, însă, prima oară când acest lucru se întâmplă deși majoritatea în Congres și președintele țării sunt de la același partid. În astfel de situații, angajații care nu au roluri vitale în instituții sunt trimiși în șomaj temporar.