Este o certitudine, Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a fost redeschisă la primele ore ale dimineţii aşa cum s-a promis după intervenţia prim-ministrul Benjamin Netanyahu al Israelului.
Creştinii au primit vestea cea mare, iar liderii religioși care, imediat și-au exprimat recunoștința față de declarația dată de prim-ministrul Netanyahy au mulțumit tuturor celor care au lucrat pentru a susține prezența creștină în Ierusalim.
„După intervenția constructivă a prim-ministrului, Bisericile sunt nerăbdătoare să se implice împreună cu ministrul Hanegbi și cu toți cei care iubesc Ierusalimul pentru a asigura ca străvechiul nostru oraș, unde prezența noastră creștină continuă să se confrunte cu provocări, să rămână un loc în care cele trei religii monoteiste să poată trăi și să se poată dezvolta împreună”, continuă declarația. Liderii religioși au anunțat că biserica – un loc sfânt considerat a cuprinde locațiile răstignirii, înmormântării și învierii lui Cristos – își va redeschide oficial porțile în 28 februarie 2018, la ora 4 a.m, informează catholica