Biserica poloneză acuză Ikea de „îndoctrinare LGBT”
Episcopii catolici polonezi au denunţat sâmbătă "îndoctrinarea LGBT" exercitată, potrivit lor, de grupul suedez Ikea, şi au luat apărarea unui salariat recent concediat care s-ar fi opus acestui lucru cu citate din biblie, relatează AFP.
Potrivit Ikea, angajatul a făcut "afirmaţii discriminatorii" după publicarea într-un e-mail intern al grupului a unui articol care prezenta politica de toleranţă de la Ikea, cu prilejul Zilei mondiale împotriva homofobiei şi transfobiei celebrată pe 17 mai.
"Din punct de vedere al legii şi în special al etichetei şi al bunului simţ, este inadmisibil să-l ataci pe angajatul de la Ikea care a refuzat îndoctrinarea LGBT la locul de muncă", au scris episcopii într-un comunicat publicat pe site-ul Episcopiei din Polonia.
Potrivit grupului, afirmaţiile fostului salariat au putut "ofensa demnitatea membrilor comunităţii LGBT", în contextul în care politica sa este "de a nu tolera discriminarea şi atitudinile de excluziune".
Bărbatul, identificat de presă sub numele Tomasz K., a citat în e-mailuri şi afirmaţiile sale pasaje din Vechiul Testament, printre care şi unul din Levitic cu mesajul că homosexualii "vor fi omorâţi şi sângele lor întors asupra lor".
Episcopii membri ai consiliului episcopal l-au "felicitat pe Tomasz K. pentru curajul său de a profesa şi apăra credinţa în viaţa cotidiană", o atitudine "demnă de recunoştinţă şi exemplară".
Prelaţii au evocat cu acest prilej sentimente de "dezgust, tristeţe, preocupare pentru viitor şi chiar de insecuritate", provocate, potrivit lor, de activişti LGBT şi de jurnaliştii care îi susţin.
Ei au denunţat cu acest prilej şi "atitudinea a numeroşi profesori marcaţi de propaganda LGBT".
"Ne rugăm lui Dumnezeu să ne protejeze împotriva abjecţiei", au insistat episcopii catolici din Polonia, ţară considerată foarte credincioasă.
Tomasz K. şi-a anunţat intenţia de a sesiza justiţia în cazul său.