Biserica Anglicană a cumpărat pentru vicarii ei sutane realizate din materiale obţinute din plasticul reciclat din PET-urile aruncate la gunoi
Biserica Anglicană a cumpărat pentru vicarii ei sutane realizate din materiale obţinute din plastic, apelând la o firmă care foloseşte materiale realizate 100% din PET-uri.
Compania, care este specializată în comerţul cu veşminte bisericeşti organice, a început să vândă hainele în urmă cu două săptămâni, iar reprezentanţii ei spun că au devenit populare în rândul clericilor.
Directorul companiei, reverendul Simon Butler, a spus că i-a venit ideea odată cu stârnirea interesului în sensul reciclării după serialul „Blue Planet”, care a atras atenţia anul trecut asupra poluării cu plastic. O fabrică din India produce materialul, iar preţul unei sutane este de 189 de lire sterline.
Materialul rezultat este mai apropiat de lână decât de tradiţionalul poliester. Deocamdată, compania vinde doar veşminte bisericeşti pentru bărbaţi, însă are în vedere şi realizarea unui model pentru femei.
Designul pentru preotese necesită mai mult timp, pentru că „gusturile bărbaţilor sunt mai simple, în timp ce costumele pentru femei necesită mai multă măiestrie”, subliniază Simon Butler, directorul companiei producătoare.
Biserica Anglicană a vorbit în numeroase rânduri despre problemele de mediu.
Serialul „Blue Planet”, prezentat de celebrul David Attenborough, a făcut ca numeroase firme să ia atitudine privind reducerea volumului de deşeuri plastice. În plus, Guvernul britanic şi-a luat angajamentul ca până în 2042 să elimine deşeurile plastice ce pot fi evitate.