„Biserica dintr-o zi”, din Capitală, resfințită după 310 ani
- Mihnea-Petru Pârvu
- 29 aprilie 2012, 19:15
Pe 29 aprilie, de duminica Mironosițelor, celebra „Biserică dintr-o zi”, de pe strada Biserica Enei, de lângă clădirea facultații de arhitectură din Capitală, a fost resfințită, la 310 ani de la construirea ei.
Preafericitul Părinte Daniel, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, a resfințit, cu ocazia renovării și consolidării, la mai mbine de trei secole, a uneia din cele mai vechi biserici din București, cunoscuta drept „Biserica dintr-o zi”. Lăcașul de cult, cu hramul Sfântului Nicolae, a fost ridicată în anul 1702, pe locul unei foste bisericuțe din lemn de un străbun al Mariei Brâncoveanu. „Bisericuţa de lemn, datată în 1684, a fost construită într-o singură zi, ca Neagoe Postelnicul să ajungă domnitor. El nu a ajuns domnitor însă o strănepoată de-a lui a ajuns domniţă”, a declarat Vasile Ioana, preotul Paroh al „Bisericii dintr-o zi”, pentru Agentia Basilica a Patriarhiei Române. La eveniment a participat și Andrei Chiliman, primarul sectorului 1, unul din principalii susținători ai recondiționării monumentului istoric. Între 1911 și 1945, biserica a servit albanezii din București În anul 1702 biserica a fost ridicată din piatră. În 1825, un incendiu a distrus acoperişul bisericii, care a fost refăcut în 1826-1827 în timpul domniei lui Grigorie Ghica al IV-lea (1822-1828). Tot de atunci datează şi pictura interioară a bisericii, catapeteasma şi diverse alte obiecte de cult. Din 1911 până în 1945, biserica a fost dată în folosinţa comunităţii ortodoxe albaneze din Bucureşti. În anul 1916, biserica este declarată monument istoric prin Înalt Decret Regal. Banca Naţională a României va emite o monedă jubiliară de argint „Biserica Sfântul Nicolae dintr-o zi – 310 ani de existenţă”, informează TRINITAS TV.