Ministrul Birchall, speranța familiilor celor morți în condiții suspecte, în pușcăriile României
- Andrei Vi şan
- 12 iunie 2019, 00:00
Avocatul familiei fostului judecător Stan Mustață, Lorette Luca, a declarat pentru Evenimentul zilei că extinderea anchetei în cazul sinuciderii lui Marcel Lepa, ucigaşul poliţistului din Timișoara, și la alte cazuri care au ridicat mari semne de întrebare, ar fi mai mult decât binevenită.
După ce vicepremierul și ministrul Justiției Ana Birchall a anunțat că a cerut directorului Administrației Naționale a Penitenciarelor o cercetare cu privire la sinuciderea în celulă, lui Marcel Lepa, ucigaşul poliţistului aflat în misiune, e de așteptat ca ancheta să fie extinsă și la alte cazuri, în special la cele în care familiile acuză că unii membri le-au murit cu zile din cauza condițiilor din penitenciarele românești. „Pe mine mă interesează să ştiu cum s-a întâmplat, de ce s-a întâmplat, în ce împrejurări şi ce măsuri se impun”, a spus Birchall, dând speranțe că nu se va limita doar la cazul Lepa.
O statistică a Ministerului Justiției arată că, din 2008 până în mai 2016, nu mai puțin de 837 de persoane au decedat în pușcării sau în arest. Administrația Națională a Penitenciarelor recunoștea oficial în 2006: „82,14% din decese înregistrate s-au datorat unor cauze medicale, boli cardiovasculare, neoplasme, boli digestive și tuberculoză”, în cea mai mare parte, boli nediagnosticate și/sau netratate.
Parchetul anchetează moartea lui Silviu Ionescu de peste patru ani
Unul dintre decesele în care familia acuză autoritățile este al fostului diplomat și jurnalist Silviu Ionescu, care a murit pe 9 decembrie 2014, la doar 54 de ani. În februarie 2015, în urma plângerii depuse de către cei doi fii, Bogdan și Gabriel Ionescu, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și ucidere din culpă. Câteva luni mai târziu, dosarul era preluat de Parchetul General, dând speranțe familiei că se va face dreptate.
Cu toate acestea, au trecut mai bine de patru ani de când Silviu Ionescu a murit și nu există niciun răspuns. Despre vinovați nici nu s-a pus încă problema, iar procurorii au considerat că ancheta poate fi efectuată de către polițiștii din cadrul IGPR.
Și băieții lui Silviu Ionescu au crezut în profesionalismul lor și chiar au sperat, pentru puțin timp, că această anchetă îi va scoate la lumină pe vinovați. În 2016, Bogdan Ionescu a fost sunat din Penitenciarul Găești de către un deținut care spunea că a stat în aceeași celulă cu Silviu. Omul dorea să fie audiat, știa lucruri ce trebuiau spuse, denunța pasivitatea și indiferența celor de la Rahova. Comisarul de poliție care fusese desemnat să se ocupe de cauză nu a fost impresionat de aceste informații. Omul n-a fost niciodată audiat și i s-a pierdut urma.
Stan Mustață: „Elena, vor să mă omoare!”
Lorette Luca, avocata familiei fostului judecător Stan Mustață, depunea, în august 2018 o plângere penală împotriva conducerii Penitenciarului Jilava, sub acuzația de omor calificat, asta deși pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul București era deja un dosar, deschis la sesizarea Spitalului de Nefrologie Carol Davila.
Fostul judecător a fost condamnat pentru corupție la 8 ani și 6 luni, în 11 mai 2016. Ultimele zile din viața judecătorului Stan Mustață au scos la iveală tenebrele Sistemului Penitenciar, o adevărată „anticameră a morții” în care au pierit și alte personaje cu greutate, precum Dan Adamescu sau fostul ofițer SRI, Sorin Crivăț. Așa cum reiese din informațiile obținute de „Evenimentul zilei”, magistratul a murit cu zile, fiind plimbat de la o închisoare la alta și dintr-un spital în altul, timp de cinci săptămâni. La capătul acestui „traseu al morții”, medicii de la Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila” (a nu se confunda cu Spitalul Militar) au fost nevoiți să constate, pe 8 august 2018, decesul judecătorului și au sesizat autoritățile. Elena, soția lui Stan Mustață, declara, în emisiunea lui Mihai Gâdea de la Antena 3, că soțul ei i-a spus pe patul de spital: „Elena, vor să mă omoare!” Decesul lui Adamescu, cercetat de Secția specială
Secția de investigare a abuzurilor din justiție, cercetează, potrivit unui anunț al Antenei 3 de la sfârșitul lunii martie, modul în care omul de afaceri Dan Adamescu a fost pus sub învinuire de DNA și felul în care acesta a decedat. Adamescu a murit la 68 de ani, pe 24 ianuarie 2017, la spital, dar, după ce a fost condamnat, i s-a refuzat o bună perioadă administrarea tratamentului de care era dependent. Nora omului de afaceri, Adriana Constantinescu, a spus din primele clipe că tatăl soţului ei, Alexander, a murit în chinuri groaznice, din cauza septicemiei. Potrivit cancan.ro, omul de afaceri avea probleme la picioare şi se deplasa greu încă dinainte să ajungă după gratii, iar condiţiile grele din penitenciar i-au agravat suferinţa şi i-au provocat şi moartea!
Mai exact, Adamescu a fost nevoit, la fel ca şi ceilalţi deţinuţi, să folosească WC-ul turcesc din celulă, unde se stă ”pe vine”. Problemele sale de sănătate l-au făcut să alunece, şi miliardarul s-a lovit puternic cu genunchiul într-o margine tăioasă. Căzătura i-a provocat o rană deschisă, care s-a infectat, din cauza germenilor din toaletă. Pe fondul afecţiunilor de care suferea, a imunităţii scăzute şi a vârstei, rana s-a infectat, iar infecţia s-a generalizat, ajungând în sânge.
Adamescu a făcut septicemie, şoc septic, antibioticele nu au făcut faţă, iar organele interne au cedat unul câte unul. Infarctul a fost, practic, finalul.
Sinuciderea recidivistului care a omorât un polițist ridică semne de întrebare
Legat de sinuciderea în celulă a lui Marcel Lepa, Daniel Florea, fost ofițer de poliție, apoi de informații, la SRI, a scris pe Facebook: „Mă întreb, ca fost ofițer MAI, specializat în interogare, dacă: își închipuie cineva că un criminal de polițiști (cazul de la TM), urmărit pentru o infracțiune pentru care era condamnat în lipsă la 5 ani executare, infractor din fragedă pruncie, ar fi făcut în ultimii ani doar infracțiunea pentru care era condamnat? Mă întreb și eu, ca unul care are pretenția că mai si gândește uneori bă, ăsta, dacă era obișnuit numai cu tâlhării, cu infracțiuni cu violență, ce a făcut omul ăsta înainte de a fi încolțit de polițiști? Nu cumva așa trăia? Nu cumva, dacă era anchetat pe bune, se descopereau și alte infracțiuni cu autor necunoscut și azi? Refuz să cred că lucra în mod cinstit, iar uneori îl apuca cheful de nebunii. Așa....E bine ca l-au sinucis. Stăm cu toții liniștiți, iar ăia care l-au ajutat să moară repede, nu sunt călăi, sunt doar niște infractori cu legitimații.”
Postarea fostului ofițer a provocat comentarii ca: „A fost ajutat să moară să nu se descopere alte fărădelegi ale poliției”, „Așa am gândit și eu, și cred că toți oamenii normali gândesc că era periculos nu pentru societate, cât pentru cei care l-au protejat, din cauza de... șpăgi din afaceri ilegale”, sau „Eu sunt din Timișoara! Din câte am aflat, avea doi verișori care erau în jandar-
merie! Din câte am înțeles se ocupa și cu traficul de droguri la frontiera cu Serbia!”