Biografie neautorizată a Reginei Spaniei: Regele Juan Carlos a avut 1.500 de amante

Regina Sofia este cea mai singură femeie din Spania, nefiind un secret că partenerul său de viață, Juan Carlos, a avut nu mai puțin de 1500 de amante. Concluzia aparține jurnalistei și scriitoarei Pilar Eyre, care a publicat recent biografia neautorizată a Sofiei, intitulată ”Singurătatea Reginei”.

Jurnalista cotidianului ”El Mundo” vorbește în cele peste 500 de pagini ale cărții despre șirul trădărilor pe care a trebuit să le îndure din partea lui Juan Carlos, începând cu 1975, adică la 13 ani de la căsătorie. Volumul este scris pe baza relatărilor făcute de surse apropiate suveranului spaniol. Numărul celor care i-au fost amante Regelui Spaniei ajunge la 1500, a mărturisit un prieten apropiat al suveranului. ”Nicio femeie nu i-a rezistat. Toate i s-au oferit”, a precizat acesta. Există o listă cu ”trofeele” lui Juan Carlos, care au zdruncinat viața Sofiei, ”o femeie înșelată, al cărei mariaj a fost o autentică tragedie”, relatează cotidianul italian ”La Stampa”. Începând cu o decoratoare de 18 ani, catalana Marta Gaya, de 18 ani, alături de care a trăit un love story pasional timp de 18 ani, până la vedete precum cântăreața Sara Montiel, ”regina” streaptease-ului, simbol al anilor 70, Barbára Rey sau cântăreața Paloma San Basilio.

”Prima trădare a avut a avut loc când cadavrul dictatorului Franco nu se răcise încă. În ianuarie 1976, regina, împreună cu cei trei copii, a vrut să îi facă o surpriză soțului ei, care, oficial, se afla la vânătoare la Toledo. Sofia a plecat după el, iar proprietarul casei care îl găzduia pe Juan Carlos nu a lăsat-o să treacă. Suverana l-a dat la o parte, a deschis ușa și și-a găsit soțul în brațele altei femei. De atunci, cuplul regal spaniol a dormit separat”, scrie autoarea cărții. Spaniolii sunt cei mai răi soți Seria escapadelor amoroase ale lui Juan Carlos a mers mai departe, iar regina și-a acceptat destinul și a ales să sufere în tăcere, spune Pilar Eyre. ”Regina a acceptat ceea ce îi spusese bunica soțului său, Victoria Eugenia: spaniolii sunt cei mai răi soți, iar cei din dinastia Buorbonilor sunt cu atât mai mult mai răi”, subliniază jurnalista de la ”El Mundo”. Printre cuceririle de dată recentă ale suveranului spaniol se află și așa numita ”Corinne, pe care un site monden a identificat-o. Se pare că este vorba despre prințesa Corina Sayn-Wittgenstein, o tânără nemțoaică de 30 de ani, divorțată, despre care se zice că ar avea o legătură cu Juan Carlos de patru ani.