Fantomaticul lider al-Qaida anunţă atacuri asupra UE pentru caricaturile cu Mahomed, „parte a noii cruciade în care Papa are un rol semnificativ“.
Osama bin Laden a ameninţat ţările Uniunii Europene (UE) cu noi atacuri ca formă de represalii pentru publicarea caricaturilor cu Profetul Mahomed, într-o înregistrare a cărei apariţie coincide cu Miladul - sărbătoarea naşterii întemeietorului Islamului în ritul sunnit.
Într-un mesaj audio publicat pe internet, Bin Laden susţine că desenele, considerate de musulmani drept blasfemii, sunt parte a unei „noi cruciade“, în care este implicat direct liderul Bisercii Catolice. „Publicarea acestor desene - parte a unei noi cruciade în care Papa de la Vatican a avut un rol semnificativ - este o confirmare de la voi că războiul continuă“, a spus Bin Laden, adresându- se „celor care sunt înţelepţi“ în UE.
„Îi încercaţi pe musulmani, (...) răspunsul va fi ceea ce veţi vedea şi nu ceea ce auziţi“, afirmă Bin Laden. Înregistrarea audio publicată on-line de Al-Sahab, divizia media a reţelei al- Qaida, a apărut ieri, 20 martie, zi care în acest an are o triplă semnificaţie: ziua declanşării războiului din Irak, Miladul sunnit, dar şi ziua în care, în 632 d.H., Mahomed l-ar fi desemnat ca succesor pe vărul său Ali, personaj central în ritul şiit de al cărui statut de succesor al Profetului este legată separarea Islamului în cele două mari rituri - şiismul şi sunnismul. Potrivit Casei Albe, serviciile de informaţii ale SUA au stabilit că vocea din înregistrare îi aparţine celui mai căutat om de pe Glob, care ar încerca astfel să arate că încă mai „contează“. Oficialii UE au refuzat să comenteze acest mesaj. Caricaturile, mai grave decât Irakul şi Afganistanul În mesaj, Bin Laden apreciază că publicarea caricaturilor cu Mahomed a fost o ofensă mai gravă decât „bombardarea satelor care s-au prăbuşit peste femeile şi copiii noştri“, referindu-se astfel la invadarea Irakului şi a Afganistanului, cu participarea ţărilor europene.
„Este o catastrofă mai mare (...) pentru care pedeapsa este mai gravă“. Caricaturile cu Profetul Mahomed au fost publicate iniţial de cotidianul danez „Jyllands-Posten“ în 2005, dar au declanşat un val de proteste violente în lumea musulmană după republicarea lor în 2006. Pe 13 februarie, ziarele daneze au publicat din nou unul dintre desene, în semn de solidaritate cu caricaturistul Kurt Westergaard, după ce trei persoane au fost reţinute sub acuzaţia că intenţionau să-l asasineze. Cei trei nu au fost niciodată judecaţi, pentru că oficialii danezi au considerat că procesul va deconspira reţeaua de informaţii care a demascat complotul. RĂSPUNS LA DISCURS? Vaticanul respinge acuzaţiile Vaticanul a respins ieri acuzaţiile liderului al-Qaida. „Aceste acuzaţii sunt complet nefondate“, a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, amintind că Papa a condamnat aceste caricaturi. Reprezentantul Vaticanului nu a făcut însă nicio referire la discursul Suveranului Pontif de pe 12 septembrie 2006, care a stârnit proteste în lumea musulmană.
În alocuţiunea susţinută la Universitatea Ratisbonna, Papa a citat pe larg din Manuel al II-lea Paleologul, unul dintre ultimii împăraţi ai Bizanţului înfrânt de otomani: „Arătaţi-mi ce a adus nou Mahomed şi veţi găsi numai lucruri diabolice şi inumane, precum ordinul său de a răspândi prin sabie credinţa sa“.