Bill Gates, stăpânul vaccinurilor. El e sforarul din spatele Organizației Mondiale a Sănătății?

Dacă George Soros investește miliarde de dolari ca să impună diversitatea și corectitudinea politică în întreaga lume, Bill Gates se îngrijește de sănătatea noastră. Investiția e uriașă, dar și puterea pe care a căpătat-o e pe măsură.

A devenit practic „doctorul” întregii planete prin influența pe care o are asupra Organizației Mondiale a Sănătății

În ultima vreme, George Soros a intrat într-un con de umbră, Sănătatea nu e de resortul său, așa că și-a mai redus cheltuielile. Locul său în lumina reflectoarelor a fost luat de un alt miliardar- Bill Gates. Cofondatorul Microsoft este cel care ne copleșește pe timp de pandemie cu filantropia  sa.

Generozitatea cu care Gates cheltuiește miliarde de dolari pentru sănătatea noastră atrage, însă, din ce în ce mai multe critici. După filipicele nepotului fostului președinte american Kennedy, acum filantropul american a intrat și în gura influentului site progresist politico.ue, care trece în revistă criticile care i se aduc magnatului Gates cu privire la  „influența nejustificată” pe care o are asupra OMS.

„Unii miliardari sunt mulțumiți să își cumpere o insulă. Bill Gates a obținut o agenție de sănătate a Organizației Națiunilor Unite la Geneva.

În ultimul deceniu, cel mai bogat om din lume a devenit al doilea cel mai mare donator al Organizației Mondiale a Sănătății, al doilea după Statele Unite, dar deasupra Marii Britanii.

Această generozitate îi oferă o mare influență asupra agendei OMS”, scriu Natalie Huet și Carmen Păun în articolul publicat de politico.com.

Ce i se reproșează filantropului? Că prioritățile Gates au devenit și ale OMS. Mai exact, „În loc să se concentreze pe consolidarea asistenței medicale în țările sărace - care ar ajuta, în opinia lor, la ținerea sub control a unor focare viitoare precum epidemia de Ebola - agenția (...) cheltuiește aproximativ un sfert din bugetul OMS pentru eradicarea poliomielitei”.

Câteva dintre declarațiile obținute de politico despre puterea pe care și-a cumpărat-o Bill Gates la OMS vă vor ajuta să înțelegeți mai bine datele problemei.

„Este tratat ca un șef de stat, nu numai la OMS, ci și la G20” – spune reprezentantul unui  ONG cu sediul la Geneva.

„Termenul folosit adesea a fost „filantropie monopolistă ”, pe ideea că Gates a preluat politica pe care a folosit-o pe piața  computerelor și o aplică și în ceea ce privește Fundația Gates”, a declarat pentru politico.eu o sursă apropiată consiliului OMS, care a ținut să-i fie protejată identitatea.

De altfel, sunt puțini cei care îndrăznesc să critice deschis ce face Bill Gates la OMS. Există, însă, temeri mari că banii lui Gates „ar putea servi ca un cal troian pentru interesele corporațiilor”. Mai precis, că OMS va stabili standardele și politicile de sănătate în folosul Big Pharma.

De altfel, nu numai Gates toarnă bani cu nemiluita în această Organizație Mondială a Sănătății pe jumătate privatizată. Există acuzații că marii producători de medicamente au găsit și ei căi de a „sponsoriza” conducerea OMS de-a lungul timpului.

Toate aceste critici cu privire la existența unor înțelegeri oculte cu marile corporații au făcut ca OMS să schimbe modul în care este aprobat bugetul, astfel încât țările membre să fie cele care stabilesc prioritățile. Asta înseamnă că Gates poate dona bani direcționat doar în proiecte pe care 194 de membri le susțin.

Acum, însă, din cauza izbucnirii pandemiei, această problemă nu se mai pune. Vaccinurile sponsorizate de Bill Gates sunt așteptate cu recunoștință de oameni din toată lumea. E cumva și o victorie a OMS.