Implantul pe creier devine realitate. Bill Gates și Jeff Bezos, în război cu Elon Musk

Implantul pe creier devine realitate. Bill Gates și Jeff Bezos, în război cu Elon Musk Implant cerebral. Sursa foto: Pixabay

Bill Gates și Jeff Bezos sunt implicați într-o companie care va începe testele la scară largă cu implanturi în creier. Synchron Inc. este un rival al start-up-ului Neuralink de implanturi cerebrale dezvoltat de Elon Musk

 

Compania finanțată de cei doi miliardari recrutează pacienți pentru un studiu clinic la scară largă. Cercetările sunt necesare pentru a obține obține aprobarea comercială pentru dispozitivul pe care l-au dezoltat.

Bill Gates dă apă la moară conspiraționiștilor

Synchron se pregătea să lanseze un registru online pentru pacienții interesați să se alăture studiului clinic. Compania finanțată de Bill Gates a stîrnit interesul a aproximativ 120 de centre de studii clinice. Acestea doresc să se implice în derularea studiului, după cum a declarat directorul general Thomas Oxley într-un interviu.

Ne puteți urmări și pe Google News

„O parte din acest registru este pentru a permite medicilor locali să vorbească cu pacienții cu deficiențe motorii. (...) Există mult interes, așa că nu vrem să apară un mare blocaj chiar înainte de studiul pe care îl vom face”, a declarat Thomas Oxley.

Synchron, cu sediul în New York, este mai avansată în procesul de testare a implantului său cerebral decât Neuralink. Ambele companii își propun să ajute pacienții paralizați să tasteze pe calculator cu ajutorul unor dispozitive. Acestea interpretează semnalele cerebrale.

Compania finanțată de Bill Gates și Jeff Bezos a primit autorizația americană pentru teste preliminare în iulie 2021. Dispozitivul a fost implementat la șase pacienți. Iar testele anterioare efectuate pe patru pacienți australieni nu au arătat efecte secundare adverse grave.

Synchron cere aprobarea FDA

Synchron, compania finanțată de Bill Gates și Jeff Bezos, pregătește un studiu mai amplu, în timp ce așteaptă autorizația din partea Administrației pentru Alimente și Medicamente (FDA). În baza acestui document, compania va continua cercetările și studiile în domeniu, arată Oxley.

Synchron își propune să includă în studiul clinic pacienți  paralizați din cauza bolii neurodegenerative ALS (scleroză laterală amiotrofică), accident vascular cerebral și scleroză multiplă. Mount Sinai din New York, Universitatea de la Buffalo Neurosurgery și Centrul Medical al Universității din Pittsburgh (UPMC) colaborează la studiul preliminar. Compania finanțată de Bill Gates speră să implice aceste centre în studiul mai amplu.

Dr. David Lacomis, șeful diviziei neuromusculare de la UPMC, a declarat că echipa sa participă la testarea preliminară pe oameni. El a precizat că studiul decurge bine.

„Subiecții continuă să fie monitorizați din punct de vedere al siguranței și se colectează o cantitate mare de date pe măsură ce este folosit implantul cerebral”, a spus medicul.

Implant cerebral

Sursa foto: X

Bill Gates și Jeff Bezos se gândesc la extinderea cercetării

Synchron, printre ai cărei investitori se numără miliardarii Jeff Bezos și Bill Gates, și Neuralink concurează pe o nișă a dispozitivelor de interfață creier-calculator (BCI). Acestea folosesc electrozi care pătrund în creier sau se așează pe suprafața acestuia pentru a oferi o comunicare directă cu computerele. Nicio companie nu a primit aprobarea finală din partea FDA pentru a comercializa un implant BCI pe creier.

Dispozitivul Synchron este băgat în creier prin intermediul venei mari care se află lângă cortexul motor din creier. În cazul Neuralink, dispozitivul este implantat chirurgical în cortexul cerebral. Neuralink și-a prezentat evoluțiile pe platforma X a lui Musk. Până în prezent, compania a anunțat că și-a implantat dispozitivul la un pacient paralizat.

Testarea unui implant la pacienții cu accident vascular cerebral poate fi deosebit de dificilă, deoarece creierul unei persoane poate fi grav afectat. De aceea, FDA a cerut companiei să selecteze pacienții cu accident vascular cerebral folosind un test non-invaziv. Astfel urmează să se stabilească dacă aceștia ar răspunde la un implant.

În 2020, Synchron a raportat că pacienții din cadrul studiului australian puteau folosi dispozitivul pentru a tasta în medie 16 caractere pe minut. A fost o performanță mai bună decât cea oferită de dispozitivele neinvazive care stau deasupra capului și înregistrează activitatea electrică a creierului. Acestea din urmă au ajutat oamenii să tasteze până la opt caractere pe minut.