Revista Forbes l-a desemnat, azi, pentru al 19-lea an consecutiv, pe Bill Gates cel mai bogat om din SUA, cu o avere estimată de 66 de miliarde de dolari, în timp ce averea netă estimată a celor mai bogaţi americani a crescut cu 13%, ajungând la 1.700 de miliarde de dolari.
Averea medie a celor mai bogaţi 400 de americani a crescut la valoarea record de 4,2 miliarde de dolari, potrivit Forbes.
Valoarea netă a averii totale a bogaţilor Americii echivalează cu a-8-a parte din întreaga economie a SUA, estimată la 13.560 de miliarde de dolari în termeni reali, conform ultimelor cifre oficiale.Totuşi, creşterea cu 13% a averii miliardarilor a depăşit ritmul de creştere a economiei, contribuind la adâncirea prăpastiei dintre bogaţi şi săraci, potrivit Agerpres. Gates, preşedintele companiei Microsoft, se află şi în 2012 în fruntea listei celor mai bogaţi americani, cu o avere estimată de 66 de miliarde de dolari, în creştere cu 7 miliarde faţă de anul trecut.
Warren Buffet, preşedintele şi directorul executiv al conglomeratului de asigurări Berkshire Hathaway, s-a situat pe poziţia a doua, cu 46 de miliarde de dolari, urmat de Larry Ellison, şeful producătorului de software Oracle, cu 41 de miliarde de dolari.
Fraţii Koch, Charles şi David, care conduc conglomeratul energetic şi de produse chimice care le poartă numele, Koch Industries, ocupă poziţiile a patra şi a cincea, cu 31 de miliarde de dolari.
Primele cinci locuri au rămas neschimbate faţă de topul de anul trecut.
Există totuşi două ieşiri notabile din top 10. Magnatul din industria cazinourilor Sheldon Adelson, activ şi în cauze politice conservatoare, a căzut de pe locul opt pe poziţia a 12-a. Magnatul George Soros a pierdut de asemenea câteva poziţii, ajungând de pe locul 7 pe locul 15.
Lansarea dezamăgitoare pe bursă a companiei Facebook i-a adus pierderi mari fondatorului şi preşedintelui Mark Zuckerberg. Averea sa netă s-a redus cu aproape jumătate, ajungând la 9,4 miliarde de dolari, i-ar poziţia sa a scăzut de la 14, în 2011, la 36 în acest an.