Elicoptere ale forţelor aeriene siriene au împrăştiat la sfârşitul săptămânii trecute manifeste care îi invită pe jihadişti să depună armele, iar pe civili să-şi părăsească locuinţele din oraşele Rastan şi Talbisah, în nordul provinciei Homs, unde armata siriană intenţionează să desfăşoare o ofensivă terestră de amploare în scurt timp.
“Deţinătorul unui astfel de manifest poate trece orice punct de control al armatei siriene în deplină siguranţă. Armata vă pune la dispoziţie hrană şi medicamente. Colaboraţi cu armata siriană şi părăsiţi zona de acţiuni militare pentru a rămâne în viaţă”, se menţionează într-un text citat de RIA Novosti.
Manifestul îi mai îndeamnă pe acei sirieni care au luat armele în mână şi au luptat de partea teroriştilor să depună armele şi să abandoneze lupta armată.
“Viitorul vi se deschide în faţă (...).Profitaţi de această oportunitate până nu va fi prea târziu. Depuneţi armele, aşa cum au făcut-o mulţi alţii ca voi. Guvernul va avea grijă de voi şi va saluta revenirea voastră”, se mai spune în textul citat de RIA Novosti.
Încă de joi a devenit cunoscut faptul că armata siriană pregăteşte o operaţiune antiteroristă de amploare în sudul provinciei Hama şi în nordul regiunii Homs, inclusiv în localităţile Rastan şi Talbisah, care astăzi sunt controlate de circa 5.000 de militanţi ai grupărilor Frontul Al-Nusra, aripa siriană a reţelei teroriste Al-Qaida, şi ai Statului Islamic. Această ofensivă urmează să se desfăşoare cu sprijin aerian rusesc.
Pentru început, comandamentul sirian trebuie să asigure securitatea drumului care leagă oraşele siriene Homs şi Hama. Cele două oraşe sunt în întregime sub controlul trupelor guvernamentale, însă localităţile dintre ele sunt considerate bastioane ale grupărilor extremiste în această parte a Siriei, inclusiv ale Statului Islamic, scrie agenţia rusă de presă. Drumul dintre Homs şi Hama se află permanent sub tiruri de mortiere şi este în plus şi ţinta lunetiştilor.
Potrivit publicaţiei britanice Express, preşedintele rus Vladimir Putin ar pregăti o misiune militară de anvergură pentru a prelua controlul asupra bastionului grupării extremiste SI la Raqa. În acest scop, Putin ar intenţiona să trimită în Siria în jur de 150.000 de rezervişti, conform aceluiaşi ziar.
Pe de altă parte, ministrul de externe britanic Philip Hammond a denunţat duminică, într-un interviu pentru Reuters, că Rusia este angajată “într-un război asimetric classic” în Siria de susţinere a preşedintelui Bashar al-Assad, chiar dacă afirmă că atacă poziţii ale Statului Islamic.
“Arată ca un război asimetric classic”, pe fundalul unui mesaj puternic de propagandă care spune că Moscova face un lucru când de fapt face altceva, complet diferit, iar atunci când acţiunile sale sunt contestate, ea neagă categoric, a afirmat Hammond, în contextul în care Occidentul acuză Rusia că îi bombardează în realitate pe oponenţii liderului sirian Bashar al-Assad, inclusiv forţe ale opoziţiei considerate moderate de Occident.