Peste 120.000 de pensionari vor putea beneficia de bilete pentru tratamente balneare, în serii de 16 zile, din care 12 zile sunt dedicate curei de însănătoșire sau ameliorare medicală.
Aproximativ 120.000 de bilete la tratament balnear vor fi asigurate în acest an prin Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), fondurile totale aprobate în vederea asigurării de tratament balnear pensionarilor fiind majorate în acest an la 300 de milioane de lei, a anunţat Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS).
Este pentru prima dată în acest an când sunt bilete pentru pensionari la operatorii privați. Seria începe la sfârșitul acestei luni, iunie 2023. Judeţului Arad i-au fost repartizate nu mai puţin de 185 de bilete în 19 staţiuni din toată ţara. Dintre acestea, 20 sunt gratuite, în timp ce pentru celelalte este necesară achitarea unei contribuții (50% din pensie).
Guvernul a aprobat actul normativ privind bugetul alocat, precum şi modul de acordare, distribuire şi decontare a biletelor la tratament balnear asigurate de CNPP.
Peste 120.000 de pensionari din țara noastră vor putea beneficia de bilete pentru tratamente balneare
Suma aprobată în vederea asigurării de tratament balnear pensionarilor şi persoanelor asigurate în sistemul public de pensii, persoanelor asigurate pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi beneficiarilor unor legi cu caracter reparatoriu a fost majorată faţă de anul 2022, de la 229.000.000 lei la 300.000.000 lei, se arată în comunicatul ministerului.
La începutul lunii martie 2023 se anunța faptul că peste 120.000 de pensionari din țara noastră vor putea beneficia de bilete pentru tratamente balneare. Staţiunea cu cele mai multe bilete oferite pensionarilor arădeni este Moneasa.
Staţiunile în care vor merge cei mai mulţi pensionari arădeni sunt: Buziaş (23 de bilete), Felix (17 bilete), Vatra Dornei (12 bilete), 1 Mai (11 bilete), Geoagiu (10 bilete), Herculane (9 bilete), Covasna (8 bilete), Calacea (6 bilete), Eforie Nord, Olăneşti şi Sovata (câte 4 bilete), Slănic Moldova, Sângeorz Băi, Turda, Mangalia şi Căciulata (câte două bilete), Tinca, şi Slănic Prahova (câte un bilet).
Reprezentanții Casei Judeţeane de Pensii Arad au anunțat că au început săptămâna aceasta distribuirea biletelor de tratament către beneficiari. Seria a opta începe în perioada 23-27 iunie 2023, durata unui sejur este de 16 zile, iar cea a tratamentului balnear este de 12 zile.
Următoarele două serii încep în 9 iulie 2023, respectiv 25 iulie 2023
Pensionarii care doresc să obţină bilete de tratament trebuie să depună cerere la Casa Judeţeană de Pensii de care aparțin. Pentru a beneficia de biletele de tratament, pensionarii depun o cerere în care menționează trei locații (stațiuni) și ulterior, în funcție de locurile disponibile, sunt repartizați.
La depunerea cererii se prezintă și actul de identitate (carte de identitate/buletin) și cuponul de pensie. Apoi, în luna în care doresc să meargă la tratament, înainte de a fi selectați, pensionarii trebuie să prezinte bilet de trimitere de la medicul de familie (valabil cel mult 30 de zile).
Pot solicita bilete de tratament balnear pensionarii şi asiguraţii sistemului public de pensii, iar un procent de maximum 15% din numărul total al biletelor va fi acordat, gratuit, beneficiarilor unor legi speciale cu caracter reparatoriu, precum şi persoanelor care au suferit accidente de muncă sau boli profesionale, informează Agerpres.