Bilanț coronavirus 25 august. 3.650 cazuri noi și 20 de decese în ultimele 24 de ore

Noua variantă de Covid, prezentă în România. Numărul persoanelor infectate este în creștere. Sursa foto: Dreamstime.com

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.650 de cazuri pe teritoriul României. Municipiul Bucureşti se află, joi, 25 august, pe primul loc în topul negativ al judeţelor cu cele mai multe cazuri noi de infectări cu noul coronavirus. Judeţul Cluj ocupă locul al doilea, iar pe ultimul loc al podiumului se află Timiș.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.650 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID –19). Se observă o scădere cu 313 de cazuri față de ziua anterioară. 709 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 229 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În Bucureşti au fost raportate 552 cazuri noi de COVID-19, pe locul doi se află Cluj cu 218 de cazuri şi pe locul trei se află Timiș cu 188 de cazuri noi. În ceea ce privește numărul de persoane internate, în capitală sunt 475 de bolnavi în spitale. De asemenea, în Cluj sunt 149 de persoane, iar în Timiș, 104.

Situația din spitale

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.049, cu 102 mai puține față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 251 persoane, cu trei mai multe față de ziua anterioară. Din cei 251 pacienți internați la ATI, 209 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 357 sunt minori, 355 fiind internați în secții, cu 12 mai puțini față de ziua anterioară. Celelalte două persoane sunt la ATI, cu o persoană mai puțin decât în ziua anterioară.

Decese din ultimele 24 de ore

Dintre cele 20 de decese, cinci au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 de ani, șapte la categoria de vârstă 70-79 de ani și opt la categoria de vârstă peste 80 de ani. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 3.580 teste RT-PCR ( 2.401 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.179 la cerere) și 15.593 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.407.681 teste RT-PCR și 11.161.050 teste rapide antigenice.

În intervalul 24.08.2022 (10:00) – 25.08.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 20 decese (10 bărbați și 10 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referință. Până astăzi, 66.596 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat. Toți pacienții decedați prezentau comorbidități și 15 erau nevaccinați, potrivit Ministerului Sănătății.