Big Ben ar putea ajunge Turnul "înclinat" din Londra

Orologiul Turnului clădirii Parlamentului de la Londra, cunoscut în lumea întreagă drept "Big Ben", ar putea avea soarta Turnului din Pisa. Specialiştii avertizează că înclinarea Big Ben-ului se accelerează şi este tot mai vizibilă.

Într-un raport realizat pentru metroul londonez şi departamentul domeniilor Parlamentului, experţii susţin că Turnul Orologiului, construit în 1858, se "înconvoaie" inegal în solul Londrei, ceea ce face să se încline spre nord-vest, relatează ziarul "Le Monde".

"Această înclinare începe să fie vizibilă. O puteţi vedea dacă sunteţi în faţa Parlamentului şi dacă va uitaţi la est, spre fluviu", a declarat pentru Sunday Telegraph, John Burland, profesor şi director de cercetări la Imperial College din Londra. Acesta susţine că impresia pe care o au unii turişti, că Big-Ben nu ar fi complet "vertica", este cât se poate de reală. Realizat în 2009, raportul relevă că între noiembrie 2001 şi august 2003 un "eveniment" misterios a provocat unele probleme turnului, înclinând partea din faţă a orologiului cu 33 de milimetri pe verticală.

După 2003, înclinarea a devnit tot mai accentuată, de la 0,9 milimetri în fiecare an, la un ritm anual de 0,65 milimetri în anii precedenţi, conform raportului. Acest ritim nu prezintă niciun risc în termeni de securitate, consideră experţii.   Una dintre explicaţiile pentru această accelerare a înclinării Big Ben-ului ar fi lucrările succesive care s-au făcut în solul londonez.

Sunday Times notează însă că, la viteza de înclinare actuală, ar trebui probabil 4000 de ani ca Big Ben să ajungă la gradul de înclinare în care se află Turnul din Pisa.

"Dacă ar avea un ritm mai accelerat de înclinare, ar trebui să facem ceva, însă nu cred că va fi cazul în următorii câţiva ani", a firmat Burland. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/A4isiDokrzI" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>