Şase veacuri de existenţă neîntreruptă în ţinutul din centrul Moldovei, zid de credinţă al străbunilor noştri voievozi. Deşi evenimentul a fost atent şi excepţional realizat, nici măcar o ştire nu a răzbătut în presa noastră centrală. Nu era vorba despre nicio crimă, iar cum oamenii politici nu s-au îngră- mădit la aceste festivităţi, momentul a trecut neobservat. Iar asta e un mare păcat. 12 ierarhi, zeci de preoţi şi mii de credincioşi au participat la momentele solemne prilejuite de împlinirea a 600 de ani de înfiinţare a Episcopiei, întemeiată de domnitorul Alexandru cel Bun şi mitropolitul cel dintâi al Moldovei, Iosif I Muşat. Şi n-au fă- cut-o, precum politicienii, în căutare de voturi, ci, aşa cum a spus şi PS Ioachim Băcăuanul, citându-l pe episcopul cronicar de Roman, Macarie (1531-1548), pentru că „avem datoria morală ca lucrurile întâmplate în vremurile trecute să nu fie acoperite de mormântul uitării“. Iar la Roman s-a simţit în aer cum plutea istoria, cum mulţimea era ocrotită de duhul marilor voievozi şi de rugăciunilor părinţilor, coborâţi parcă din Patric. Istorie pură, de-adevăratelea, în faţa căreia, cu smerenie, poporul drept-credincios şi-a plecat fruntea…

Prin vrerea lui Dumnezeu, pe scaunul vlădicesc al acestei Episcopii s-au înşiruit 75 de ierarhi care au marcat timpul lor, lăsând lucruri de o importanţă covârşitoare pentru cultura şi spiritualitatea ortodoxă. Până acum, patru dintre aceştia au fost înscrişi în calendarul ortodox român ca sfinţi: Dosoftei şi Teodosie de la Brazi, Mitropoliţi ai Moldovei şi Sucevei, Pahomie de la Gledin şi Ioan de la Râşca şi Secu, Episcopi ai Romanului. Semn că locul este binecuvântat!

Astăzi, „în timpul lui Eftimie cel bun şi Ioachim cel harnic“, după cum frumos şi inspirat a glăsuit ÎPS Teofan, Romanul nu e doar o bornă a creştinismului, adânc înfiptă în istorie, ci şi o eparhie care priveşte spre viitor prin grija episcopului Ioachim, un călugăr din adolescenţă, dar şi un iscusit teolog, cu doctoratul la Paris. Evenimentele de la Roman mi-au demonstrat încă o dată ce falie adâncă este între România reală şi cea politică. Şi cum era numai „de bine“, nu a scris nimeni! La mulţi ani, Roman!