Florian Bichir: "Excelenţa Sa domnul ministru de externe al României, Adrian Cioroianu, iar a călcat în străchini".

Şi nu oricum, ci grav. De data aceasta nu a mai încurcat vreo ţară - pentru că de multe ori nici nu ştie unde se află -, ci a jignit mândria naţională a românilor.   „Istoricul“ Adrian Cioroianu, cel care se crede un nou Gheorghe Brătianu al acestor plaiuri, a semnat un act oficial unde se scrie negru pe alb că există „limba moldovenească“.

O gafă nu doar de proporţii, ci un gest care aduce prejudicii enorme fraţilor noştri de peste Prut, românilor care pentru limba lor au făcut zeci de ani de închisoare sau au avut domiciliul forţat în Siberia.

A spune că există o limbă moldovenească este ca şi cum ai afirma că pactul Ribbentrop- Molotov semnat în fatidica zi de 23 august 1939 este o reparaţie istorică. Sau că Stalin a avut dreptate când a înfiinţat o aşazisă Republica Socialistă Sovietică Moldovenească dincolo de Nistru, tocmai pentru a putea revendica Basarabia.

Basarabie udată de sângele a zeci de mii de ostaşi români, despre care se pare că „istoricul“ Cioroianu nu a auzit. După „sacrificiul istoric“ făcut de Emil Constantinescu, care a semnat un tratat cu Ucraina, actul săvârşit de ministrul Cioroianu este incalificabil. Un amestec de prostie, incompetenţă şi trădare.

În 1996 am vizitat Basarabia. Lucram la „Tinerama“ şi împreună cu jurnalistul Ilie Stoian am avut o experienţă unică. Pentru că în Basarabia - numită astăzi oficial Republica Moldova - erau alegeri locale, ne-am prezentat la autorităţi pentru a ni se elibera un permis care ne permitea accesul în secţiile de votare.

L-am primit foarte uşor, dar pe el scria „presă străină“. Nici nam mai ripostat, bucuroşi că birocraţia de sorginte sovietică nu ne pune „tălpi“. Ceva însă ni s-a cerut: să fim prezenţi la conferinţa pe care o vor avea nişte observatori străini. Fiind catalogaţi „presă străină“ ni s-a părut normal să ne întâlnim cu alţi străini.   Aşa că ne-am prezentat la conferinţa de presă care avea loc în sediul guvernului. Nici n-am fost controlaţi la intrare, semn că eram deja cunoscuţi sau arătam excentric: eu înalt şi chel, Ilie mai mic de statură, dar cu nişte plete de toată frumuseţea. Ce mai, Pat şi Patachon. În sală au fost prezenţi doi miniştri şi câţiva reprezentanţi ai Comisiei Europene.

Tocmai când îşi luase primul vorbitor elan şi îi dădea cu Republica Moldova în sus, Republica Moldova în jos, am ridicat două degete ca la şcoală şi am cerut să mi se aducă şi mie un traducător. „Păi di şe? Nu înţelejeţi ci spun?“, m-a întrebat ministrul.

„Ba da, dar cum sunt cetăţean român şi am fost catalogat drept străin nu vreau să încalc nicio lege. Şi cum în Constituţ ia Republicii Moldova scrie că limba oficială este cea moldovenească, cer traducător. Eu cunosc doar româna, nu şi moldoveneasca“. A rămas în coadă de peşte.

Evident că nu mi-a adus nimeni traducător, dar nici conferinţa de presă nu s-a mai ţinut. Privirile oficialilor m-au făcut să înţeleg că mi-ar fi făcut ei ceva, dar nu aveau încotro pentru că erau acolo europenii ăia drăguţi. Eu, un prăpădit, nu am recunoscut şi nu voi recunoaş te niciodată - ca alte milioane de români - că există limba moldovenească. Ministrul Cioroianu a făcut-o. Îi transmit pe această cale că nu mă mai interesează ce spune. Pentru că, fiind născut în Craiova, eu nu înţeleg limba oltenească.