Bianca Drăgușanu este cu siguranță o femeie asumată. Vedeta nu s-a ascuns niciodată cu privire la faptul că a apelat la bisturiu ori de câte ori a simțit că este nevoie.
Cu toate acestea ea spune că iubește femeile naturale, chiar dacă zilele trecute a existat o controversă legat de declarațiile ei. Mai exact în presă s-a scris despre faptul că diva blondă ar fi spus că nu îi plac femeile naturale care se dau cu cremă de gălbelene. Vedeta a explicat pe pagina ei de socializare că declarația a fost scoasă din context și că nu este deloc așa.
”Eu apreciez femeile, mai ales femeile naturale, pentru că eu am făcut niște sacrificii ca să fiu așa cum îmi doresc. M-am tăiat, m-am operat, m-am croșetat, e dureros. Timpul de vindecare e unul dureros. Spre fericirea mea, eu am operațiile reușite, dar puteau să fie nereușite. Și atunci, eu apreciez femeile naturale. Dar au fost niște cuvinte luate dintr-un context, de acum șase ani, dintr-o emisiune, și au fost puse cumva aiurea. M-am simțit lezată că cineva ar putea să creadă despre mine că eu am în vocabular cuvântul «urăsc». Eu sunt un om mult prea deștept ca să urăsc pe cineva sau ca să folosesc acest cuvânt. Nu există în vocabularul meu acest cuvânt”, a spus Bianca Drăgușanu.
„Eu respect femeile naturale, tot respectful din partea mea”
În sprijinul afirmațiilor ei de mai sus, vedeta a și făcut referire la o artistă din showbiz pe care spune că o respectă inclusiv pentru modul în care arată. „Eu n-am avut norocul Antoniei, de exemplu, care e naturală, de la Dumnezeu, are năsucul perfect, ochișorii. Eu m-am operat. Sunt niște sacrificii, am avut noroc de doctori buni. Acum sunt cum vreau eu. Înainte nu eram cum îmi doream. Despre asta vorbesc, eu apreciez femeile naturale și tot respectul din partea mea. Eu sunt un om foarte asumat și dacă eu consider că îmi stă bine cu ceva, am să insist pe acel lucru”, a mai spus Bianca Drăgușanu. De altfel vedeta se afișează de fiecare dată când merge la medicul estetician, adică cel puțin odată pe lună.