Romanul „A treisprezecea poveste“ al debutantei Diane Setterfield, proaspăt publicat la Editura Humanitas Fiction, este un bestseller pursânge - tradus în peste 30 de limbi, vândut în mai mult de 500.000 de exemplare numai în SUA, cu potenţial cinematografic evident.

După ce a fost descoperită de scriitorul Jim Crace, britanica Diane Setterfield (42 de ani) şi-a abandonat cariera academică pentru a se dedica scrisului. A lucrat la „A treisprezecea poveste“ timp de cinci ani, iar editorii britanici şi americani i-au oferit de la prima strigare contracte spectaculoase, de peste 1 milion de dolari. Un thriller gotic

Romanul Dianei Setterfield readuce în centrul atenţiei tema gemenilor, subordonată literaturii dublului, cu o carieră lungă de câteva secole. Intriga este concepută pe mai multe planuri care se întretaie şi se iluminează reciproc, iar din ea nu lipsesc, în doze recomandate, suspansul, misterul originii, jocurile identitare, pasiunile interzise. Vida Winter este o scriitoare celebră care, de-a lungul vieţii, a oferit jurnaliştilor 19 versiuni diferite ale biografiei ei.

Margaret Lea e o fată de anticar şi biografă neconvenţională, care încearcă să spulbere misterul ce înconjoară viaţa scriitoarei şi să scoată la lumină „A treisprezecea poveste“, fragmentul care lipseşte din opera Videi Winter. Din momentul în care Margaret află de existenţa unei surori gemene a scriitoarei, contaminarea dintre propria poveste şi cea pe care încearcă să o reconstituie devine evidentă, prin tema geamănului pierdut. Cu tot eşafodajul narativ solid, „A treisprezecea poveste“ are pe alocuri aerul „corect“ al unei lucrări de examen la un curs de „creative writing“. Incest şi teoria dublului

Cele mai izbutite pagini ale cărţii cuprind aventurile gemenelor Adeline şi Emmeline la conacul copilăriei, întunecata moşie Angelfield, sau experimentele aplicate pe cele două fete de guvernanta Hester Prynne (o Jane Eyre care îşi ratează misia salvatoare) şi doctorul din sat. La conac, atmosfera este misterioasă, bolnavă, de un romantism gotic în care se simte fiecare ingredient pe care Diane Setterfield la împrumutat de la maeştrii ca Edgar Allan Poe sau surorile Brontë: gemeni demonici, incest, fantome, violenţă surdă, pasiuni nefaste, nebuni închişi în turn, nobili cu sânge otrăvit, oseminte sub ruine.

Finalul închis, de tip „morţii cu morţii, viii cu viii“, face trimitere la Margaret Lea, căreia îi plac romanele tradiţionale, cu început, mijloc şi final, toate la locul lor. Diane Setterfield îi face pe plac personajului ei, sfârşind romanul manierist, în stil de secol XIX - joc ficţional care ar fi profitat de pe urma unei doze de autoironie. Ingredientele gloriei

Cum succesul la public al acestui roman este incontestabil, se naşte întrebarea: există o reţetă de bestseller? În cazul celei de-a „Treisprezecea poveşti“, ingredientele care fac apel direct la conştiinţa sau inconştientul cititorului sunt următoarele: stilul foarte accesibil şi alert; temele ca misterul originilor şi geamănul pierdut, dublul demonic al fiecăruia şi ruptura identitară, care au resorturi psihologice de adâncime; nostalgia pentru poveştile formatoare ale copilăriei şi adolescenţei, de tipul „Jane Eyre“ sau „Rebecca“; atmosfera tenebroasă, romantică, în care însă niciun mister nu rămâne neexplicat; convenţia manuscrisului pierdut; finalul fericit prin care în lume se reinstaurează ordinea.

Tema gemenilor antagonici - unul reprezentând binele şi celălalt răul - care nu pot trăi decât simbiotic, este extrem de incitantă, având aplicaţii psihanalitice directe, şi de prezentă în literatură şi film (vezi Castor şi Pollux în mitologia greacă; Iacob şi Esau în Biblie; „Comedia erorilor“ a lui William Shakespeare; „Dr. Jekyll şi Mr. Hyde“ al lui R.L. Stevenson; „Alesul“ lui Thomas Mann; ciclul Hallipa al Hortensiei Papadat- Bengescu; filmul „Dead Ringers“ al lui David Cronenberg etc.). Scriitoarea ştie formula succesului: îşi alege inspirat subiectul, stăpâneşte excelent tehnicile de construcţie a unui roman clasic şi nu se teme să-i dea cititorului exact ceea ce îşi doreşte.

TEMATIC

Gemenii, în literatură > Tema gemenilor antagonici şi complementari - unul reprezentând binele şi celălalt răul - care nu pot trăi decât simbiotic este extrem de incitantă, având reverberaţii psihanalitice complexe, şi foarte exploatată în literatură şi film.

> Câteva exemple pe acest filon al dublului sunt Castor şi Pollux din mitologia greacă, o pereche muritor-semizeu care îşi împarte destinul comun între Infern şi Olimp; Iacob din Biblie se naşte ţinându-se de călcâiul geamănului Esau, contestându-i astfel a priori dreptul primului născut; cele două perechi de gemeni din „Comedia erorilor“ a lui William Shakespeare ridică problema confuziei identităţii şi a seducţiei incestuoase; „Straniul caz al dr. Jekyll şi al lui Mr. Hyde“, al lui R.L. Stevenson, este cel mai popular text victorian centrat pe doppelgönger, dublul fantomatic al fiecăruia; „Alesul“ lui Thomas Mann leagă din nou tema gemenilor de incest, ca o confirmare a originii lor demonice; ciclul Hallipa al Hortensiei Papadat-Bengescu are în centru doi gemeni groteşti, patologici.

> Studiile antropologice arată că, în culturile primitive, gemenii erau fie demonizaţi, fie zeificaţi.

> În cultura contemporană, tema gemenilor poate susţine o critică a identităţii imuabile şi o filosofie a diferenţei.