Cel care este considerat creierul atentatelor din Paris, Abdelhamid Abaaoud, s-a aflat în ianuarie 2014 pe aeroportul Koln – Bonn din Gerrmania, acolo unde s-a îmbarcat spre Turcia, fără a fi chestionat de autorităţi. Abdelhamid Abaaoud a fost ucis în asaltul de miercuri al forţelor de poliţie franceze de la Saint-Denis.
“Abdelhamid Abaaoud a fost controlat la 20 ianuarie 2014 pe aeroportul Koln-Bonn. El se îndrepta spre Istanbul”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei federale, informează Agerpres, citând AFP.
Aceasta “nu a avut indicii conform cărora ar fi trebuit să-i interzicem călătoria ori să-l arestăm', a precizat aceeaşi sursă.
Abdelhamid Abaaoud era 'un cetăţean belgian' căruia i se aplica principiul liberei circulaţii, a mai indicat purtătorul de cuvânt.
Conform site-ului Der Spiegel, preluat de Reuters, Abaaoud a fost controlat de poliţia germană pe aeroport, declarând că intenţiona să-şi viziteze familia şi prietenii la Istanbul, după care urma să revină în Europa.
Abdelhamid Abaaoud a fost ucis în asaltul de miercuri al forţelor de poliţie de la Saint-Denis, la periferia nordică a Parisului, a precizat joi, într-un comunicat, Procuratura din Paris.