Premierul italian Silvio Berlusconi, care are o influenţă majoră asupra principalului post de televiziune italian, RAI, îi poartă prin tribunale pe toţi jurnaliştii care l-au deranjat, titrează International Herald Tribune.
În ultimii ani, Berlusconi a dat în judecată revista "The Economist", pentru că a scris despre el că "nu este potrivit să guverneze Italia" şi pe jurnalistul britanic David Lane pentru cartea pe care a publicat-o în 2004, "Umbra lui Berlusconi".
În paginile cărţii era analizată provenienţa averii sale şi era precizat că şeful guvernului de la Roma ar fi avut legături cu câteva dintre persoanele infleunte din Mafia italiană. Berlusconi a pierdut ambele procese.
Acum, atenţia sa este concentrată asupra lui Alexander Stille, cel mai cunoscut italianist american, şi unul dintre cei mai fervenţi critici ai premierului. Un tribunal din Milano va începe, mâine, judecarea jurnalistului care este acuzat de defăimare. Procesul a fost intentat de către unul din asociaţii lui Berlusconi.
Premierul italian nu este singurul care are obiceiul de a da în judecată jurnalişti. Obiceiul este foarte întâlnit în rândul politicienilor, magistraţilor şi persoanelor publice din Italia.