Berlusconi este iar în război cu judecătorii

Guvernul italian i-a atacat ieri dur pe judecătorii care l-au plasat pe premierul Silvio Berlusconi în centrul unui scandal de corupţie, cu două săptămâni înainte de alegerile europarlamentare, potrivit Reuters.

Controversa a izbucnit după ce magistraţii au dat publicităţii, marţi, o motivare în cazul condamnării fostului avocat al lui Berlusconi, David Mills. Documentul precizează că Mills a primit 600.000 de dolari mită, în 1997, pentru a depune mărturie falsă într-un proces, în favoarea lui Silvio Berlusconi şi a holdingului său, Fininvest. Motive electorale?

Condamnarea lui Mills la patru ani şi jumătate de închisoare a fost pronunţată, în primă instanţă, în luna februarie. Dată publicităţii marţi, cu trei luni după pronunţarea sentinţei, motivarea precizează, potrivit Mediafax, că avocatul a depus „mărturie falsă (...) cu scopul de a-i acorda lui Silvio Berlusconi şi grupului (său) Fininvest impunitate (...) sau cel puţin pentru a păstra profiturile considerabile realizate”.

Ceea ce i-a nemulţumit pe oficialii guvernului a fost momentul apariţiei acestui document. „Cu două săptămâni înaintea alegerilor (europene - n.r.), premierul este ţinta unui atac politic bine calculat”, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului, potrivit Reuters.

Berlusconi însuşi a ameninţat că va merge în parlament pentru a răspunde acuzaţiilor formulate de judecători, dar nu a precizat şi când va face acest lucru. Şeful guvernului s-a plâns că este iarăşi victima „deciziilor scandaloase” ale „judecătorilor roşii”, aflaţi în complicitate cu opoziţia şi cu presa, „căreia ar trebui să îi fie ruşine”. Imunitatea salvatoare

Procesul în care a fost condamnat David Mills îl avea iniţial pe banca acuzaţilor şi pe Silvio Berlusconi. Acuzaţiile împotriva premierului au fost însă suspendate, în urma aprobării unei legi controversate care îi acordă imunitate penală pe timpul mandatului. Legea a fost votată în ciuda protestelor stângii şi a societăţii civile, dar mulţumită majorităţii conduse de Berlusconi, la numai câteva luni după victoria dreptei în alegerile parlamentare.

David Mills se află la rândul său în libertate, după ce a înaintat un recurs la sentinţa tribunalului italian.

FĂRĂ GRIJI

Popular, în ciuda acuzaţiilor Nenumăratele acuzaţii de corupţie formulate de-a lungul timpului împotriva lui Berlusconi nu i-au afectat acestuia popularitatea. Actualul premier a ieşit cu bine din procesele în care a fost judecat pentru evaziune fiscală, corupţie sau tentativă de mituire a unui judecător. În unele cazuri a fost achitat, în altele a reuşit să câştige recursul, iar în altele a scăpat pur şi simplu mulţumită legii privind prescrierea faptelor.

Solicitările opoziţiei privind demisia vor rămâne mai mult decât probabil fără rezultat. Iar sondajele de opinie arată că guvernul se bucură de încrederea populaţiei. Potrivit unuia dintre sondaje, Poporul Libertăţii este creditat cu 41% din voturi, în comparaţie cu cele 26 de procente ale Partidului Democrat, de opoziţie.