Premierul italian spune că este esenţial "să fie eliminate toate îndoielile" despre credibilitatea fiscală a Italiei, relatează "The Wall Street Journal".
În primul său discurs pe teme economice de la începutul crizei din zona euro, care afectează şi Italia, a treia economie din UE, Silvio Berlusconi a subliniat că executivul pe care îl conduce va planifica un excedent bugetar în acest an. Criza financiară tot mai acută face ca planul bugetar pe patru ani, menit a echilibra bugetul până în 2014, dezbătut acum în Senat, să aibă nevoie de accelerare şi susţinere, precizează prim-ministrul. Italia a impus o politică fiscală mai dură decât alte state din zona euro, din 2009 încoace, iar lipsa încrederii de pe pieţe, în prezent, loveşte Italia, dar ameninţă întreaga Europă, inclusiv moneda unică europeană, a mai spus Berlusconi. El a adăugat, însă, că Europa se află de partea Italiei. Încurajări guvernamentale Analiştii spun că o creştere dramatică a costurilor de împrumut ale guvernului italian (care au ajuns la 3,7% pe an de la 2,2% în urmă cu o lună) reflectă întârzierea cu care UE rezolvă problema crizei din Grecia. Dar ei spun, de asemenea, că un control mai slab exercitat de Berlusconi asupra guvernului aduce cu sine un risc major. "Guvernul este puternic şi stabil, iar majoritatea parlamentară este solidă şi hotărâtă", a subliniat premierul italian. Lideri parlamentari au declarat, azi, că speră ca săptămâna aceasta să fie aprobat proiectul de buget fiscal. Berlusconi a mai spus că băncile italiene sunt solide şi cele mai multe dintre acestea şi-au crescut substanţial capitalul.