Fostul premier thailandez, miliardarul Thaksin Shinawatra, înlăturat de la putere în septembrie 2006 printr-o lovitură militară, a revenit ieri la Bangkok, după 17 luni de exil în Hong-Kong şi Marea Britanie, pentru a răspunde în faţa justiţiei la acuzaţiile de fraudă şi abuz de putere.
În timp ce mii de simpatizanţi l-au aşteptat entuziasmaţi pe aeroport, în culisele politice, analiştii sunt convinşi însă că Shinawatra visează în secret să revină în politică, în ciuda unei interdicţii din 2007 care nu-i permite să presteze niciun fel de activităţi politice timp de cinci ani. Fostul premier care a condus guvernul thailandez din 2001 până în 2006 este acuzat de „influenţarea“ unei tranzacţii imobilare în favoarea soţiei sale, în timpul mandatului, dar şi de declaraţii „frauduloase“ legate de înregistrarea unei companii în 2003.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi atât el, cât şi soţia sa riscă o pedeapsă de 15 ani de închisoare. La prima înfăţişare, Shinawatra a fost eliberat pe cauţiune. Numit de presa occidentală „Belusconi al Asiei“, Shinawatra, care rămâne extrem de popular în ţara sa, a lansat prospere afaceri în telecomunicaţii, aviaţie comercială sau media. În 2001, a înfiinţat partidul Thai Rak Thai (Thailandezii îi iubesc pe thailandezi) cu care a obţinut cel mai ridicat procent înregistrat vreodată de vreun partid în alegeri legislative în Thailanda.