Bergodi, ultimul colac de salvare pentru Rapid

Bergodi, ultimul colac de salvare pentru Rapid

Tehnicianul italian care a făcut carieră în România s-a întors în Giulești și s-a înhămat la o misiune ce pare imposibilă.

Cristiano Bergodi (50 de ani) este, începând de ieri, antrenorul echipei Rapid. Marți seară, Valerii Moraru, patronul „albvișiniilor”, l-a dat afară pe Cristi Pustai și s-a înțeles cu Bergodi. Italianul a venit ieri în România, a fost prezentat oficial și a condus prima ședință de pregătire.

„Bună seara!”, în miezul zilei

Un singur obiectiv are noul antrenor al rapidiștilor în acest final de campionat: salvarea de la retrogradare. Cu opt etape înaintea finalului de sezon, giuleștenii se află pe locul al 16-lea al clasamentului, cu 22 de puncte. Prima poziție aflată deasupra liniei retrogradării este ocupată de FC Brașov (28 de puncte).

Ne puteți urmări și pe Google News

„Bună seara! (n.r.- conferința a început la ora 15.00). Rapid reprezintă pentru mine cel mai mare regret, de când mi-am dat demisia în 2007. Pentru aceste opt etape am venit cu sufletul deschis și vreau să dau o mână de ajutor echipei. Contractul este până la finalul lunii mai și după aceea vom vedea ce va fi. Totul se joacă până la final. Încă nu este decis cine va retrograda. Suntem la șase puncte de FC Brașov”, a spus Bergodi.

Italianul este cel de-al patrulea tehnician pe care-l au rapidiștii în acest sezon, după Ionel Ganea, Marian Rada și Cristi Pustai.

A câștigat ultimul trofeu al rapidiștilor

Cristiano este un foarte bun cunoscător al fotbalului din Liga I. Fost căpitan al echipei Lazio Roma, pentru care a evoluat în perioada 1989 - 1996, Bergodi și-a început cariera de tehnician la FC Național, în 2005.

FC Național, CFR Cluj, Rapid, Poli Iași și Steaua sunt echipele antrenate de Cristiano Bergodi în România

În prealabil, lucrase la Imolese și Sassuolo, echipe nesemnificative în„ Cizmă”, la începutul anilor 2000.

În 2006, tehnicianul este adus pe banca celor de la CFR Cluj de Arpad Paszkany, iar un an mai târziu ajunge la Rapid. Contribuie la ultimul trofeu câștigat de „feroviari”, Supercupa României, în 2007, apoi își dă demisia. În 2009 semnează cu Poli Iași, dar în vara acelui an bate palma cu Gigi Becali și preia Steaua.

L-a dat afară din vestiar pe Becali

Nu a stat prea mult în Ghencea, pentru că, după un meci jucat de „militari”, pe teren propriu, cu Sheriff Tiraspol (scor 0-0), în grupele Ligii Europa, s-a certat ireconciliabil cu Becali.

La pauza întâlnirii respective, patronul a vrut să intre în vestiar, pentru a impune câteva schimbări tactice. Bergodi s-a enervat și nu l-a lăsat să intre. „Ieși afară! Nu ai ce căuta aici!, a urlat italianul. „Să pleci după ce se termină jocul”, a replicat Gigi. Bergodi și-a făcut bagajele și de atunci nu a mai revenit în România.

Pancu: „Sunt niște cârpe”

Daniel Pancu (foto), veteranul echipei Rapid, a părut enervat de schimbarea lui Cristi Pustai. Atacantul a declarat că nu este de acord cu demiterile antrenorilor și a spus despre membrii acestei bresle că nu au demnitate. „Eu nu am fost niciodată adeptul schimbărilor de antrenor. Noi suntem deja la al patrulea antrenor. Este foarte greu să joci în aceste condiții. Nu îl cunosc pe Cristiano Bergodi, dar am auzit că lumea vorbește frumos despre el. Nu știu cât va schimba, dar cu siguranță va aduce un alt entuziasm la echipă. Majoritatea antrenorilor din Liga 1 sunt niște cârpe. Nu au pic de demnitate. Suntem râsul lumii, cu atâtea schimbări pe banca tehnică”, a spus „Pancone” la Dolce Sport.

FOTO: Daniel Pancu