Bentley pregătește o mare surpriză. Pas important pentru clienții premium
- Călin Duma Carp
- 19 iunie 2019, 19:35
Bentley susține că primul său model 100% electric va fi lansat cel târziu în 2025. În plus, britanicii pregătesc versiuni hibride pentru toate modelele, până în 2023.
Electrificarea la Bentley a debutat odată cu apariția versiunii hibride cu încărcare la priză a SUV-ului Bentayga. Începând de anul trecut, modelul a devenit primul hibrid al companiei. Tehnologia actuală a bateriilor îi descurajează pe oficialii Bentley să lanseze un model electric în perioada următoare, deși acest lucru nu a fost exclus definitiv. Constructorul caută alte soluții pentru viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat și spune că tehnologia fuel-cell ar putea să devină o variantă practică. Cu toate acestea, Bentley susține că primul său model 100% electric va fi lansat cel târziu în 2025, potrivit lui Chris Craft, membru în board și responsabil de vânzări și marketing la Bentley. Craft susține că peste 30% dintre clienții brandurilor de lux sunt interesați de achiziția unei mașini electrice . Totodată, Bentley vrea să ofere versiuni hibride pentru toate modelele din gamă, până în 2023.