Evz.ro vă prezintă "Strania poveste a lui Benjamin Button", un film care a împărțit criticii, publicațiile de profil și cinefilii în două tabere. Revoluționar, cutremurător și emoționant sau prea lung și plat, toate aceste comentarii au fost înscrise în dreptul peliculei care ar putea fi vedeta ediției din acest an a Oscarurilor. Sau marele perdant.
Povestea unui om care se naşte bătrân şi întinereşte odată cu trecerea anilor este cea de-a treia colaborare între regizorul David Fincher şi Brad Pitt, după "Se7en" şi "Fight Club".
Actiunea este plasată la sfârșitul Primului Razboi Mondial, în anul 1918, în New Orleans, și relatează călătoria lui Benjamin Button, interpretat de Brad Pitt - şi el pe lista nominalizaţilor la un Oscar -, prin viaţă şi încercările acestuia de a ţine pasul cu timpul, care se scurge în sens invers.
Pe cât de romantic şi creativ este filmul, pe atât de sobră rămâne abordarea lui Fincher faţă de soarta eroului său. Povestea lui Benjamin este cea a unui om care nu îşi pune niciodată la îndoială soarta şi care nu se poate bucura de copilărie.
Apariţia fermecătoarei Daisy, interpretată de Cate Blanchett, îi schimbă viaţa lui Benjamin, aducându-l, prin experienţele trăite, mult mai aproape de sufletul fiecărui cinefil.
Un altfel de Forest Gump
Scenariul filmului a fost inspirat dintr-o nuvelă a lui F. Scott Fitzgerald, publicată în 1921, din care scenaristul Eric Roth a păstrat numai ideea inversării ciclului vieții. Americanul în vârstă de 65 de ani este cunoscut mai ales pentru scenariul adaptat al peliculei Forest Gump(1994), pentru care a câștigat un Oscar.
Eric Roth a colaborat cu regizori precum Michael Mann, la The Insider (1999) și Ali (2001), Steven Spielberg, la Munich (2005), dar și Robert de Niro, în Agenția Secretă (2006).
Acuzații de plagiat
În jurul filmului au planat numeroase controverse. Cele mai mediatizate acuzații au fost cele de plagiat. Italianca Adriana Pichini a dat în judecată producatorii, scenaristul și regizorul filmului, susținând că scenariul peliculei are la bază o poveste scrisă de ea în anul 1994.
"Il ritorno di Arthur all'innocenza" (Întoarcerea lui Arthur la inocență- n.r.) ar fi fost înregistrată în Italia, în domeniul drepturilor de autor, și chiar trimisă editorilor din Statele Unite. Potrivit AP, femeia a solicitat magistraților să citească nuvela ei și să urmarească filmul, pentru a stabili dacă există similarități între cele două și a demara o anchetă.
De la Fight Club la Madonna
După un debut neispirat, cu al treilea film din seria Alien (1992), David Fincher a dat lovitura, trei ani mai târziu, cu thriller-ul Se7en, unul dintre filmele cult ale anilor '90.
Fincher şi-a continuat cariera regizorală cu The Game (1997), un alt thriller cu final surpriză, dar mai ales cu Fight Club (1999), ecranizarea excepţională a romanului omonim al controversatului scriitor american Chuck Palahniuk. În 2006, revista britanică "Total Film" a plasat Fight Club pe locul patru în clasamentul celor mai bune filme din toate timpurile, pelicula fiind depăşită doar de Fălci, Vertigo şi Băieţi buni.
Au urmat Panic Room (2002), un film cu încasări de aproape 100 de milioane de dolari în box office-ul american, Zodiac (2007) şi Povestea stranie a lui Benjamin Button, film pentru care a obţinut şi prima nominalizare la Premiile Academiei Americane de Film.
El și-a făcut un nume și în industria muzicală, regizând numeroase videoclipuri pentru artiști precum Madonna (Vogue, Express Yourself), Sting (Englishman in New York), Aerosmith (Janie’s Got a Gun), George Michael (Freedom ‘90) și Michael Jackson (Who is It?).
Tehnică revoluţionară
Filmul, o coproducţie a companiilor Paramount Pictures și Warner Bros. Pictures, a costat aproximativ 150 de milioane de dolari, sumă folosită, în mare parte, pentru realizarea efectelor vizuale.
Regizorul a folosit un sistem de camere numit Contour, care înregistrează digital feţele actorilor şi îmbunătăţeşte prelucrarea acestora. Întinerirea lui Benjamin Button este realizată cu mare măiestrie, faţa prelucrată a lui Brad Pitt fiind "ataşată" corpului unui alt actor.
Filmul a câştigat trei premii BAFTA, pentru cele mai bune efecte speciale vizuale, cel mai bun machiaj şi design de producţie, fiind nominalizat la premiile Oscar pentru nu mai puţin de opt premii tehnice, printre care cele pentru machiaj, montaj, sunet sau efecte vizuale.
13 șanse la Oscar
"Strania poveste a lui Benjamin Button" a fost nominalizat la următoarele categorii ale Premiilor Oscar:
- Cel mai bun film
- Cel mai bun regizor - David Fincher
- Cel mai bun actor - Brad Pitt
- Cea mai bună actriţă într-un rol secundar - Taraji P. Henson
- Cel mai bun scenariu adaptat - Eric Roth
- Cel mai bun montaj
- Cea mai bună imagine - Claudio Miranda
- Cea mai bună regie artistică
- Cele mai bune costume
- Cel mai bun machiaj
- Cea mai bună melodie originală - Alexandre Desplat
- Cel mai bun montaj sonor
- Cele mai bune efecte vizuale
INFO
Distribuție: Brad Pitt, Cate Blanchett, Kimberly Scott, Jason Flemyng și Taraji P. Henson
Perioda de filmare: 12 Martie 2007 - 13 Aprilie 2007 (Los Angeles)
Buget: 150.000.000 de dolari
Data lansării (SUA): 25 Decembrie 2008
Durata filmului: 2 ore și 45 de minute
Încasări: 11,8 milioane de dolari în ziua lansării; 26,8 milioane în primul weekend; aproape 160 de milioane de dolari până la începutul lunii februarie
"Dacă filmul ar fi un cântec, melodia de bază ar fi naivă, încântătoare, cu un ritm metronomic constant, care să amintească permanent de inevitabilitatea morții noastre", regizorul David Fincher
Mâine, citiți pe evz.ro, totul despre "Slumdog Millionaire", considerat marele favorit al ceremoniei.
CITIȚI ȘI: