Avocado este fructul minune care nu trebuie să lipsească din alimentație. Aproape niciun alt fruct nu se poate lăuda cu atât de mulți nutrienți. Poate fi consumat atât crud, în salate, de exemplu, cu diverse ierburi aromatice şi condimente, cât și ca în diverse deserturi. Oricum este consumat, iată care sunt cele mai mari beneficii ale uleiului acestui fruct!
Grăsimile sunt importante pentru organismul uman în aceeași măsură în care sunt proteinele sau carbohidrații. Lipsa grăsimilor sănătoase sau nesaturate în organism poate conduce la grave afecțiuni de sănătate. Grăsimile sănătoase se regăsesc în nuci, semințe, pește gras, precum și în uleiul de avocado.
Avertismentul nutriționiștilor: Oricum consumați uleiul de avocado, nu trebuie să exagerați!
Uleiul de avocado conține vitaminele A, C și E, antioxidanți naturali puternici, care asigură frumusețea și tinerețea pielii, precum și a corpului, potrivit specialiștilor.
Abundența acizilor grași nesaturați din uleiul de avocado ajută organismul să absoarbă vitaminele solubile în grăsimi, care asigură funcționarea normală a tuturor sistemelor corpului, de la nivelul aparatului locomotor până la sistemul nervos.
Uleiul de avocado prezintă, de asemenea, un conținut ridicat de calorii. Poate fi folosit în diverse rețete sau strict ca ulei pentru gătit. În orice caz, nutriționiștii recomandă consumatorilor să nu exagereze.
Consumul de grăsime prea mare, chiar dacă este sănătos, poate conduce la creșterea în greutate, însă poate favoriza dezvoltarea unor afecțiuni importante de sănătate, potrivit noi.md.
Alte beneficii ale fructului. Motivele pentru care trebuie să consumi avocado
1. Are în compoziţie 18 aminoacizi care participă la formarea proteinelor complexe, esenţiale pentru buna funcţionare a organismului.
2. Avocado conţine acid folic (vitamina B9) şi vitamina B6, ce contribuie la normalizarea nivelului de homocisteină, care, într-o cantitate mare, poate avea efecte toxice, crescând riscul bolilor cardiovasculare.
3. Conţine cu 35% mai mult potasiu decât o banană. Acest mineral este extrem de important pentru buna funcţionare a aparatului cardiovascular.
4. Grăsimile care se găsesc în fructul de avocado cresc colesterolul bun (HDL) şi scad colesterolul rău (LDL), iar trigliceridele se transformă într-un adevărat adjuvant nutriţional pentru pacienţii dislipidemici.
5. Prin conţinutul bogat în fibre joacă un rol esenţial în sănătatea sistemului digestiv. Fibrele insolubile curăţă colonul, previn constipaţia şi pot participa la prevenţia cancerului corolectal, pe când cele solubile reglează apetitul (prelungind senzaţia de saţietate).
6. Bogat în nutrienţi, poate fi un ingredient cheie în măştile cosmetice, deoarece conferă strălucire pielii şi părului.
7. Avocado conţine glutation, o proteină cu rol esenţial în funcţionarea optimă a sistemului imunitar şi a sistemului nervos.
8. Persoanelor care suferă de diabet sau se confruntă cu disglicemii le recomand să introducă în alimentaţie acest fruct, deoarece, prin grăsimile sănătoase şi fibrele solubile din conţinut, reglează nivelul glicemic şi rezistenţa la insulină a organismului.
9. De asemenea, are proprietăţi antioxidante puternice şi împiedică declanşarea diverselor tipuri de cancer.
10. Fructul de avocado conţine un carotenoid numit luteină, substanţă necesară pentru menţinerea unei vederi optime, care protejează impotriva degenerării cauzate de îmbătrânire.