Liderii politici belgieni au ajuns, ieri, la un consens pentru a sprijini acordul comercial CETA, între UE și Canada, a anunțat premierul belgian, Charles Michel.
Au fost mai multe runde de negocieri cu comunitățile valone (franceze) din Belgia, care au respins, inițial, acest acord. Ceremonia de semnare a tratatului, care urma să aibă loc ieri, a fost anulată, după ce Valonia și-a exercitat dreptul de veto pe această problemă.
Acordul, în forma aprobată de belgieni, trebuie adoptat de către toate cele 27 de state UE. Potrivit sistemului federal belgian, guvernul național de la Bruxelles nu poate semna un acord fără aprobarea celor șase parlamente regionale.
Îngrijorări și contestații
Regiunea valonă, cu 3,6 milioane de locuitori, a cerut măsuri de siguranță pentru piața muncii, pentru mediul înconjurător și standardele de consum.
Acordul a fost salutat și de șeful guvernului valon, Paul Magnette (foto), care a precizat că textul va fi trimis instituțiilor europene și statelor membre. Cel mai dificil de agreat a fost crearea unor tribunale comerciale, care să rezolve disputele dintre companii și guverne naționale, iar Valonia s-a temut că multinaționalele vor avea prea multă putere.
Fără vize pentru români și bulgari
Premierul Dacian Cioloș declara, vinerea trecută, că în ultima perioadă a avut „contacte intense” cu partea canadiană, în problema eliminării vizelor pentru români, precizând că pentru București a fost important ca eliminarea vizelor să aibă loc în 2017, nu în 2018. „Am intensificat dialogul cu partea canadiană undeva în vara acestui an. Am convenit că e important ca România să poată ratifica acordul comercial Canada-UE și să rezolve și această problemă a eliminării vizelor”, a explicat Cioloș. El a adăugat că va exista un decalaj de câteva luni între intrarea în vigoare a acordului Canada-UE și ridicarea vizelor. De la 1 mai 2017 ar urma să se renunțe la vize pentru cei care au mai avut viză de Canada, iar de la 1 decembrie 2017 pentru toți românii.