Autoritățile belgiene au ajuns joi la un compromis pe tema acordului de liber-schimb dintre Uniunea Europeană și Canada, acord cunoscut sub numele de CETA, a informat postul public belgian RTBF.
Potrivit digi24.ro, regiunile Belgiei au ajuns, într-un final, la un acord pe textul acordului Uniunea Europeană - Canada, chiar în ziua în care summit-ul CETA a fost anulat. Cele trei regiuni s-au înţeles pe o varianta modificată a acordului astfel că acesta trebuie renegociat din nou cu fiecare stat membru al Uniunii Europene. Practic, discuţiile pe marginea acestui acord o iau de la zero.
Comisia din Belgia care s-a reunit joi dimineața a ajuns la un acord în privința tratatului de liber-schimb pe care Uniunea Europeană vrea să-l semneze cu Canada (CETA).
Același grup intrabelgian se reunise și în ajun, dar nu reușise să ridice obiecțiile regiunii valone. Ca urmare, premierul canadian, Justin Trudeau, care trebuia să participe joi la un summit cu UE, unde urma să fie semnat documentul, și-a amânat deplasarea.
O copie acordului intrabelgian a fost trimisă deja Uniunii Europene, potrivit RTBF, care îl citează pe premierul belgian Charles Michel.
Părțile belgiene au convenit să-și consulte parlamentele regionale și să aibă un răspuns de la ele în privința CETA până cel târziu vineri la miezul nopții.