Președintele bielorus Alexandr Lukașenko a ordonat, miercuri, ministerului de Interne să pună capăt protestelor care au izbucnit la Minsk, după realegerea sa contestată în funcția de președinte al țării.
Alexandr Lukașenko a ordonat în egală măsură și întărirea securității la frontiere pentru a impiedica pătrunderea „combatanților și a armelor” pe teritoriul țării.
Lukașenko a mai anunțat că salariații presei de stat care au intrat în grevă în cursul manifestațiilor de protest nu vor mai fi autorizați să-și reia lucrul.
Un summit extraordinar care reunește 27 de lideri ai Uniunii Europene are loc tot miercuri, având ca subiect criza din Belarus.
Purtătorul de cuvânt al șefului diplomației europene, Joseph Borell, a declarat că președintele Alexandr Lukașenko nu dispune de „nici o legitimitate democratică”, dat fiind faptul că realegerea sa în fruntea stastului, la 9 august, nu a fost acceptată de Uniunea Europeană.
Înainte de începerea summit-ului, lidera opoziției din Belarus, Tatiana Tihanovskaia le-a cerut liderilor UE să respingă rezultatele alegerilor din Belarus, denunțând un scrutin „fraudulos”.
Pe de altă parte, un manifestant din Belarus a murit, miercuri, ca urmare a unor răni provocate de gloanțe, potrivit presei bieloruse.
Este vorba de al treilea deces de la începutul protestelor împotriva rezultatelor alegerilor din 9 august.
Poliția a recunoscut, la 12 august, că a tras cu muniție reală, cu o zi în urmă, împotriva manifestanților „agresivi”.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avertizat, miercuri, împotriva tentativelor de ingerinţă externă în Belarus cu obiective geopolitice, în opinia sa manifestaţiile din această ţară împotriva preşedintelui Alexandr Lukaşenko fiind o „luptă pentru spaţiul postsovietic”, scrie Agerpres.
„Nimic din ce se aude acum dinspre capitalele europene, mai ales ţările baltice, precum şi Polonia şi Parlamentul European nu este despre Alexandr Lukaşenko, despre drepturile omului sau democraţie. Este vorba numai despre geopolitică”', a spus Lavrov într-o declaraţie acordată postului rus de televiziune Rossiya-1.
Potrivit lui Lavrov, Belarusul nu are nevoie de nicio mediere externă pentru a-şi rezolva problemele. El şi-a manifestat speranţa că „datorită înţelepciunii” sale, poporul acestei ţări „nu se va lăsa manevrat de cei care au nevoie de el doar pentru a domina acest spaţiu geopolitic şi a promova logica distructivă a alegerii între Europa şi Rusia”, amintind în acest sens de protestele din Ucraina, despre care a spus că „am văzut deja care a fost rezultatul”.