Pe măsură ce timpul trece, mărturiile celor din infernul de la Beirut converg tot mai mult spre o catastrofă asemănătoare Hiroshimei, un cataclism pe timp de pace cum nu s-a mai văzut de la al Doilea Război Mondial, fie că este vorba de un atentat terorist sau de un accident chimic.

Marți seară, două explozii de proporții apocaliptice au ras pur și simplu portul capitalei Libanului. Conform specialiștilor, deflagraţia a fost declanșată de un incendiu izbucnit într-un depozit de nitrat de amoniu, o substanță extrem de inflamabilă folosită în agricultură, dar și la construcția de bombe.

Este vorba în mod oficial de una dintre cele mai mari explozii produse pe timp de pace, în urma căreia cel puțin o sută de oameni au murit și peste 4.000 au fost răniți. Bilanțul este însă provizoriu, căci sute de oameni sunt în continuare dați dispăruți şi căutați printre dărâmături.

Vinovații sunt căutați asiduu de autorități, conducerea portului a fost plasată în arest la domiciliu, iar oficialii libanezi promit pedeapsa maximă pentru cei responsabili de tragedie. Au fost decretate trei zile de doliu național.

Marwan Abboud, guvernatorul Beirutului, a declarat în stare de șoc: „Este o catastrofă! Nu am văzut niciodată aşa ceva! Arată precum Japonia după Hiroshima şi Nagasaki. La asta mă face să mă gândesc. Este o catastrofă naţională. Este un dezastru pentru Liban. Trebuie să fim curajoşi. Oamenii trec şi prin astfel de nenorociri”.

„Am crezut că am murit”

Rim Sbeiti este o româncă stabilită de cinci ani în Beirut. Ea se întorcea de la dentist când oraşul a devenit fundalul unui coșmar. Pentru a se salva, a alergat pe străzile pline de cioburi, printre cadavre şi oameni răniţi care implorau după ajutor, fiind rănită la rândul său.

„Dintr-o dată am văzut ceva negru cum se vede pe cer şi, la trei secunde, a venit o bubuitură foarte mare. Nu ştiam ce este, doar mi-am lăsat capul în jos. Eu am crezut că am murit. Ţipam, plângeam, m-am panicat /.../ sânge. M-au scos din maşină, m-au pus pe /.../, au stat acolo, patru fete şi un băiat, plini de sânge erau tinerii (…) Pe urmă am început să văd lume plină de sânge. Sticlă, sânge, praf şi nu ştiai cum să faci, ce să faci, ce o să se întâmple, nu ştiam ce este. Doar trebuia să alerg, dar nu ştiam unde merg, doar alergam. Am mers vreo jumătate de oră pe sticlă, plângând, nu mai aveam aer, la ce vedeam mi se făcea mai rău. O luam pe stradă, era şi mai rău, maşinile intrau una în alta, nu mai ştiau să o ia dreapta, stânga, ambulanţe”, a relatat aceasta pentru Observatorul Antenei 1.

Compleşite de epidemia de coronavirus, unităţile sanitare au intrat în colaps. Fără paturi libere şi cu prea puţine săli de operaţie, victimele au fost lăsate să aştepte pe holuri ore în şir.

300.000 de oameni pe străzi

În apropierea portului sunt numeroase clădiri de birouri. Multe dintre ele sunt închiriate de marile agenţii de presă. O jurnalistă Associated Press a pus o fotografie cu biroul distrus de explozie şi spune că epidemia de coronavirus este cea care i-a salvat de la moarte pe ea și colegii săi, pentru că toţi din redacţie lucrau de acasă.

Analistul Sami Nader crede că „este o adevărată catastrofă. Suntem în faţa unui cataclism. Magnitudinea, impactul exploziei este peste puterea de imaginative”.

Nu este exclusă ipoteza unui atac militar, o variantă pe care o ia în calcul şi preşedintele american. „Aşa pare, dacă ne luăm după explozie. M-am întâlnit cu cei mai buni generali ai noştri şi ei înclină să creadă că nu a fost doar o explozie accidentală. Ei cred că a fost un atac, un fel de bombă, da”.

Pagubele deflagației depăşesc trei miliarde de dolari la o primă estimare. Măcinat de conflicte şi atacuri ale grupărilor teroriste, dar şi de tensiunile mocnite cu Israelul vecin, Libanul se confruntă cu cea mai gravă criză economică de după 1990.

Din port nu a mai rămas nimic în picioare, iar o dată cu el a dispărut şi aproape 85% din stocul de cereale al ţării. 300.000 de oameni au rămas pe străzi. 90% dintre hotelurile din Beirut au fost avariate, la fel şi reţelele de electricitate, alimentare cu apă şi canalizare. Ultima dată când o explozie atât de puternică a zguduit Libanul a fost în februarie 2005, când fostul prim-ministru, Rafid Hariri, a fost ucis de o maşină bombă în afara unui hotel. 15 ani mai târziu, întreaga ţară aşteaptă verdictul în cazul uciderii fostului şef al guvernului, verdict care ar urma să fie anunţat vineri, relatează Antena 1.