Beijingul instalează ARME pe insulele artificiale din Marea Chinei de Sud. Washingtonul, gata de o CIOCNIRE militară

Arme antiaeriene și fortificații au fost instalate pe șapte insule artificiale, construite de Beijing în Marea Chinei de Sud, în ciuda promisiunilor că nu va militariza această regiune.

Grupul Asia Maritime Transparency Initiative de la Center for Strategic and International Studies a anunțat că a depistat construcții pe recifurile Fiery Cross, Mischief și Subi din Arhipelagul Spratly.

Într-un comunicat, care însoțește o serie de imagini din satelit realizate în noiembrie, AMTI spune:

„Se pare că aceste structuri reprezintă o evoluție față de punctele de apărare deja construite de China pe recifurile mai mici din regiune: Gaven Hughes, Johnson și Cuarteron.”

Directorul AMTI, Greg Poling spune că organizația sa a făcut cercetări din vară încoace, pentru a determina ce sunt aceste structuri:

„Se poate observa că acestea sunt amplasamente pentru arme antiaeriene. Dacă țeava lor este suficient de mare pentru a se vedea din spațiu înseamnă că sunt destul de mari.”

Fox News informase anterior că părți componente ale platformelor de rachete sol-aer au fost identificate în portul chinez Jieyang.

China continuă să susțină că construirea acestor insule, prin turnarea de nisip de pe fundul mării peste recifurile naturale de corali, nu are scopuri militare.

Beijingul a construit pe aceste insule din Marea Chinei piste de decolare-aterizare, hangare de avioane, facilități portuare, faruri de navigație, în ciuda faptului că asupra zonei respective au formulat revendicări teritoriale și Vietnam, Filipine, Taiwan, Brunei și Malaysia, iar Curtea de la Haga a stabilit că China nu are nici un drept asupra acestor insule.

Beijingul susține însă că insulele din Marea Chinei de Sud, aflate într-o zonă strategică, de-a lungul unei rute comercial tranzitate anual de mărfuri în valoare de 5 trilioane de dolari, fac parte integrantă din teritoriul național al Chinei și că nu va ezita să facă uz de arme pentru a le apăra.

Statele Unite nu recunosc pretențiile teritoriale ale Chinei și susțin că insulele, foarte bogate în hidrocarburi, se află în apele teritoriale internaționale, drept pentru care navele și avioanele sale de război patrulează permanent în regiune.

Amiralul Harry Harris, șeful Flotei americane din Pacific declara acum două zile:

„Nu vom permite ca un domeniu comun să fie închis unilateral, indiferent câte baze sunt construite pe structurile artificiale din Marea Chinei. Vom coopera, când va fi posibil, însă vom fi gata de confruntare, atunci când va fi necesar.”

Între Washington și Beijing tensiunile au atins un punct foarte înalt, după ce președintele ales Donald Trump a avut o discuțe telefonică cu președinta Taiwanului, despre care de asemenea China susține că face parte din teritoriul său național.