Veste tristă pentru Dănuț Lupu. Nici Becali nu-l mai poate salva

Dănuț Lupu. Sursa foto: Arhiva EVZ

Fostul internațional Dănuț Lupu își va ispăși pedeapsa la penitenciarul Rahova. Fostul mare fotbalist nu va putea lucra în afara închisorii din cauza faptului că nu s-a predat la timp.

Fostul mare internațional Dănuț Lupu își va ispăși pedeapsa de 7 luni și 10 zile la Penitenciarul Rahova. La începutul lunii octombrie, magistrații de la Tribunalul București l-au condamnat definitiv  pe fostul dinamovist. Acesta va sta  7 luni și 10 zile după gratii ca urmare a faptului că condus fără carnet.

Dănuț Lupu își va ispăși pedeapsa la penitenciarul Rahova

La momentul deciziei, fostul mijlocaș dinamovist se afla în Dubai. Lupu a aterizat pe 8 octombrie pe aeroportul internațional Henri Coandă de unde a fost ridicat de oamenii legii. În momentul de față se află în carantină urmând ca după terminarea celor 21 de zile să fie mutat într-una din celulele penitenciarului Rahova.

La scurt timp după ce și-a primit sentința, Gigi Becali a declarat public că îi va întinde o mână de ajutor fostului mare internațional.

Latifundiarul din Pipera a precizat că îl va angaja va clubul pe care îl administrează. Această variantă ar fi fost posibilă dacă Danuț Lupu își ispășea pedeapsa în regim deschis. Planul gândit de George Becali nu mai poate fi pus în aplicare din cauza faptului că fostul jucător de la Dinamo nu s-a predat la timp și a fost dat în urmărire generală.

Lupu nu va mai putea lucra în afara penitenciarului Rahova

Prin urmare, Dănuț Lupu nu mai are dreptul să lucreze în afara penitenciarului. Potrivit protocolului ANP, o comisie va stabili în ce fel de regim își va executa pedeapsa Dănuț Lupu.

Cel mai probabil va fi unul semideschis. Aceeași comisie se va întruni a doua oară în cazul în care Lupu își va dori să muncească în penitenciar. Reamintim că fostului fotbalist i-a fost suspendat dreptul de a conduce în urmă cu mai bine de două decenii, pe 30 aprilie 2001.

La momentul respectiv a fost surprins sub influența băuturilor alcoolice. La mai puțin de trei ani, fostul mare jucător a recidivat, drept pentru care judecătorii au aplicat măsura pedepsei cu închisoarea, potrivit gsp.ro.