Un studiu publicat de Centrele americane pentru controlul și prevenirea bolilor sugerează că bebelușii prezintă un risc mai scăzut de a fi spitalizați din cauza îmbolnăvirii cu COVID-19 dacă mamele lor sunt vaccinate în timpul sarcinii.
Studiul a constatat că bebelușii ale căror mame s-au vaccinat cu două doze de vaccin cu ARNm în timpul sarcinii au prezentat cu risc cu aproximativ 60% mai scăzut de a fi spitalizați din cauza virusului, în primele șase luni de viață. Datele sunt mai optimiste în cazul mamelor care se vaccinează după primele 20 săptămâni de sarcină.
Femeile care se vaccinează își protejează bebelușii
Agenția a îndemnat toate femeile care sunt însărcinate, care alăptează sau care intenționează să rămână însărcinate să se vaccineze împotriva coronavirusului, despre care spune că majorează riscul unei varietăți de complicații, inclusiv nașterea prematură și nașterea unui copil mort.
Cercetătorii CDC și-au bazat concluziile pe monitorizarea a 379 de bebeluși care au fost spitalizați în 20 de unități medicale pediatrice din SUA între iulie 2021 și ianuarie 2022, inclusiv 176 care au fost testați pozitiv pentru COVID-19.
Vaccinul are efecte și asupra simptomelor long-COVID
Într-o altă evoluție legată de vaccin, Agenția de Securitate Sanitară din Marea Britanie afirmă că rezultatele mai multor studii sugerează că un vaccin COVID-19 reduce probabilitatea ca cineva să sufere de efectele persistente ale unei infecții cu coronavirus, o afecțiune cunoscută în mod obișnuit sub numele de „long-COVID”.
Agenția a ajuns la această concluzie după ce a examinat datele din 15 studii efectuate în țară și în străinătate, jumătate dintre acestea analizând dacă vaccinul ar putea proteja o persoană de apariția long COVID dacă nu a fost infectată, iar celelalte concentrându-se asupra efectului vaccinării în rândul persoanelor care sufereau deja de long COVID.
Cercetătorii de la HSA au constatat că cei care s-au vaccinat cu una sau două doze de vaccin sunt mai puțin susceptibili de a dezvolta simptome long COVID, cum ar fi oboseala, durerile de cap, căderea părului, dificultăți de respirație sau pierderea mirosului, în comparație cu cei care nu sunt vaccinați.
Revizuirea a mai arătat, potrivit informațiilor publicate de The Wall Street Journal, că există dovezi că persoanele nevaccinate care suferă de long COVID au avut mai slabe sau mai puține simptome după ce au fost vaccinate, în comparație cu cei care au rămas nevaccinați.