Bebe Cotimanis le-a suflat job-ul lui Florian Pittiș și Adrian Pintea. „M-au ales pe mine pentru a pune vocea lui Iisus”

Fără îndoială toată lumea recunoaște vocea lui Bebe Cotmanis, voce pe care o auzim parcă mai des după mutarea lui la Prima Tv, însă puțini sunt cei care își mai aduc aminte cum a ajuns îndrăgitul actor să fie voice-over sau să-și împrumute vocea pentru diverse reclame de pe micul ecran.

Bebe Cotimanis a ajuns printr-o întâmplare să facă o adevărată carieră cu ajutorul vocii sale. Mai precis acum 30 de ani, când a participat la un casting pentru a dubla primele desene animate cu tentă religioasă din România. Atunci, a fost ales în defavorea lui Florian Pittiș și Adrian Pintea, actori de renume, cu voci la fel de impunătoare.

[soc_slider_shortcode id="4280670"]

„Primul proiect pe care l-am avut, a fost cu ani în urmă imediat după Revoluție și am împrumutat vocea mea în Cartea Cărților. Au dat probă atunci Florian Pittiș, Pintea și am fost ales eu pentru a pune vocea pentru Iisus. Și așa am început să pun voci la Cartea Cărților.

După aceea m-au invitat Mona Segal și Cristi Rotaru să fac promo pentru PRO TV, iar eu nu știam ce e aia. Am început într-o cabină mică de înregistrare cu bureți pe pereți și niște cartoane de ouă. Am început să înregistrez timp de 6 ore pe niște texte, habar nu am de cine scrise. Asta se întâmpla în 1995 și de atunci mereu am făcut asta, timp de 25 de ani de PRO TV, după care am ajuns la Prima Tv unde mă simt extraordinar și niște sunetiști extraordinari, cum este Vali Umbră căruia îi mulțumesc mereu pentru că îmi face să sune vocea ca pe niciun post de televiziune”, a povestit Bebe Cotimanis pentru Evenimentul Zilei.

De atunci, sau cel puțin mult mai des în ultimii ani, a tot primit oferte de a da lecții de dicție sau de control al vocii. Chiar dacă are în plan să deschidă o școală de voice over, din păcate în momentul de față totul este doar la faza de proiect.

„M-am gândit aici, la Pitești, unde îmi petrec majoritatea timpului, unde m-am mutat. Până atunci, Iulia Dumitru și eu ne-am deschis o școală de teatru, cursuri de teatru pentru copiii și adulți la Fundația Culturală Ilfoveanu&Badea, cu care am pus bazele acestei școli. Noi predăm acolo. Școala de voice over o voi face când voi avea timp, că am și cereri de la oameni care vor să își perfecționeze dicția, să își controleze vocea, nu neapărar de la oameni care vor să facă din voice over o meserie”, ne-a mai spus actorul.

„Sunt mândru de copiii mei”

Vocea sa impunătoare nu a avut niciun impact asupra copiilor săi, căci relația cu ei este una extrem de apropiată astfel încât nu are nevoie să apeleze la tot felul de tonalități pentru a le arăta starea lui de spirit. „Nu m-am gândit niciodată dacă copiii mei îmi recunoșteau stările în funcție de timbrul vocii pentru că nu i-am întrebat de chestia asta, dar stările mele se simt și fără să vorbesc. Îmi iubesc copiii mult, sunt mândru de Adela, Matei și Ștefan. Sunt mândru mereu de ei și îi iubesc foarte mult”, ne-a mai mărturisit Cotimanis, care însă nu a putut să fie niciodată în postura de Moș Crăciun pentru copiii lui, tocmai pentru a nu risca să fie recunoscut.

„Nu m-am deghizat pentru ei în Moș Crăciun, dar când lucram la Brigada Artistică București am fost rugat să-l fac pe Moș Crăciun. Și am făcut-o, dar am fost mai degrabă pe placul mamelor decât al copiilor. De atunci nu am ami vrut să repet asta pentru că am primit reclamații de la soția cu care eram atunci, mama Adelei”, ne-a mai povestit Cotimanis care se pregătește să întâmpine colindătorii din pragul casei sale de la Bogați.

„Eu cred că în fiecare zi ar trebuie să ne îngrijim de sufletul nostru și de Crăciun cu atât mai mult. Crăciunul ideal înseamnă să am în față un zaibăr de la cel care câștigă de multe ori Festvalul Zaibărului și prânzul de la Băilești, de la Sabin Văduva. Cu un pahar de zaibăr, cu prietenii, cu famișia, cu colinde, acum că m-am mutat la Bogați (așa se numește localitatea) lângă Pitești vreau să văd dacă se mai țin tradițiile cu colindele”.

Revine pe micul ecran

„Deja am un proiect pe țeavă. Din 18 decembrie puteți să mă vedeți în „Oportuniștii”.”, a mai povestit Cotimanis pentru EVZ.  Venirea la Prima TV nu a fost o întâmplare pentru Bebe Cotmanis, ci o oportunitate de a putea avea un contract mult mai lejer. Astfel că, pe lângă proiectele pe care le are cu postul de televiziune, actorul este văzut în diverse spoturi publicitare și își împrumută vocea unor campanii. Așa cum s-a întâmplat de curând, cu campania „Împarte bucurie. Crede în bine”.

În 24 de ani, la Prima TV telespectatorii au cunoscut povești de viață, au savurat bucate alese, au glumit, au cârcotit, iar profesioniștii de la Focus au relatat cu obiectivitate evenimentele și au trăit toate provocările. Dar mai presus de toate, Prima TV a încercat să arate extraordinaul din oamenii obișnuiți. În lună aniversară, Prima a invitat pe toată lumea să devină ambasadorul faptelor bune și să trăiască 24 de zile fantastice pentru cei 24 de ani de activitate.