Bază militară din Cluj, graniţa de securitate cu Rusia. SUA investeşte 3 milioane de dolari
- Călin Căciuleanu
- 20 decembrie 2017, 17:15
Din programul american de investiţii militare, 3 milioane de dolari vor fi investiţi în baza militară aeriană de la Câmpia Turzii. Proiectul, în valoare de 200 de milioane de dolari, are ca scop împiedicarea ,,agresiunii Rusiei", conform legislaţiei de apărare a SUA pentru anul fiscal 2018.
Programul de investiţii care vizează Norvegia, Islanda şi Europa de Est autorizează forţele aeriene americane (Air Force) să cumpere teren şi să construiască baze aeriene în afara Statelor Unite ale Americii. Din totalul de 214 milioane de dolari, 1,5% urmează să ajungă la baza militară 71 aeriană ,,General Emanoil Ionescu" de la Luna, conform Actual de Cluj.
Cele mai mari investiţii vor fi în Sanem, Luxemburg (67 mil. de dolari) şi la Baza Aeriana Kecsemet din Ungaria (55 mil. de dolari).
La baza românească vor fi construite hangare pentru avioanele şi dronele americane, respectiv repararea pistelor de decolare, conform AirForceTimes.
Investiţia americană face parte din proiectul Iniţiativei Europene de Descurajare (EDI). EDI are ca scop susţinerea aliaţilor NATO şi încetarea agresiunii Rusiei, care a început cu războiul din Georgia din 2008 şi anexarea Crimeei din 2014.
Scopul investiţiilor aminteşte de perioadele cele mai înfricoşătoare ale Războiului Rece. Unele dintre aceste baze militare vor găzdui tehnologie aeriană de ultimă generaţie, cum ar fi avioanele F-22 Raptor sau F-35 Strike Fighter, pentru a ,,vâna" submarinele ruseşti din Marea Baltică sau Marea Nordului. Nu este foarte clar cum va afecta acest lucru relaţia preşedintelui american cu omologul său rus. De la începutul mandatului său, Trump a vorbit în repetate rânduri cu stimă şi chiar admiraţie despre Vladimir Putin.
Ca punct extrem estic al NATO, România este o resursă strategică importantă pentru apărarea comună. Totuşi, acest fapt ne face un punct de interes şi pentru Rusia. Din acest motiv, investiţiile cu scop de apărare a acestei zone sunt cruciale pentru politica externă a Statelor Unite.
Baza de la Luna este una dintre cele două baze operaţionale ale NATO în România, alături de cea de la Feteşti. Construit în 1952, aerodromul a fost adus la standardele NATO în anul 2006, în urma unor investiţii în valoare de 15 milioane euro.