Bătaie generală în Parlament. De ce s-au încăierat deputații

Mai mulţi parlamentari s-au luat la bătaie în legislativul din Turcia, după ce un deputat din opoziție l-a acuzat pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan de lipsă de respect faţă de soldaţii turci care au murit în Siria, relatează Reuters.

Zeci de parlamentari au luat parte la încăierare. Unii s-au urcat pe birouri sau au lovit cu pumnii colegi, în timp ce alţii au încercat să oprească bătaia. Bătaia a fost înregistrată pe camerele video de supraveghere, potrivit Agerpres.

Engin Ozkoc, un parlamentar al Partidului Republican al Poporului (CHP), l-a acuzat pe preşedinte, într-o conferinţă de presă şi ulterior în postări pe Twitter, de lipsă de respect faţă de soldaţii care au fost ucişi săptămâna trecută în regiunea Idlib din Siria.

Ozkoc l-a acuzat pe Erdogan de iresponsabilitate pentru că a trimis trupe într-un conflict fără acoperire aeriană.

Purtătorul de cuvânt al parlamentarului, Mustafa Sentop, a condamnat declaraţia parlamentarului de opoziţie.

Procurorii de la Ankara au deschis o anchetă pentru suspiciunea de insultă la adresa preşedintelui, a relatat agenţia naţională de presă turcă Anadolu.